Data la care românii își primesc pensiile diferă în funcție de modalitatea de plată aleasă. Adică fie prin Poșta Română, fie direct pe card. De altfel, mai jos în articol aflați când intră pensionarii în posesia venitului lunar, în luna iulie 2023.
Sunt noi vești referitoare la perioada în care românii vor intra în posesia pensiilor. Pensionarii pot primi venitul respectiv fie prin intermediul Poștei Române, fie direct pe card. De altfel, data la care românii intră în posesia lor depinde de modalitatea de plată pe care au ales-o.
În luna iulie 2023, românii care își ridică pensia prin intermediul buletinului, la domiciliu, vor putea intra în posesia lor în perioada 1 – 15 iulie 2023. Persoanele care nu se află la domiciliu, în momentul în care poștașul va sosi, pot ridica drepturile bănăești de la ghișeele poștale, în termen de 2 zile lucrătoare, însă abia după ultima zi de plată din lună. Pe de altă parte, pensionarii cărora le intră banii direct pe card îi vor primi până la data de 13 iulie 2023.
Vezi și ANUNȚ OFICIAL DIN PARTEA GUVERNULUI ROMÂNIEI. ACEȘTI ANGAJAȚI PRIMESC 1000 DE LEI ÎN PLUS LA SALARIU
De altfel, recent, CNPP a făcut un nou anunț. Biletele pentru tratament balnear, aferente seriei 9 a anului 2023, vor fi distribuite. Persoanele care doresc un astfel de beneficiu trebuie să depună o cerere la Casa Județeană de Pensii de care aparțin, să noteze 3 stațiuni balneare, apoi se va face o repartizare. Pentru înscriere se cer două documente, și anume cuponul de pensie și actul de identitate. Pentru următorul lot au fost repartizate 125 de bilete, în 19 locații.
„În atenția beneficiarilor de bilete de tratament. Casei Judeţene de Pensii Bistrița-Năsăud i-au fost repartizate un număr de 125 bilete de tratament balnear aferente seriei 9/2023, cu intrare începând cu data de 09.07.2023, pentru următoarele stațiuni: Băile 1 Mai, Bizușa, Căciulata, Covasna, Eforie Nord, Băile Felix, Geoagiu Băi, Govora, Herculane, Moneasa, Neptun, Ocna Șugatag, Olănești, Sângeorz Băi, Sovata, Tășnad, Turda, Tușnad și Vatra Dornei. Acestea se pot ridica de la sediul instituţiei noastre zilnic, conform programului de lucru cu publicul, de luni până joi între orele 8:30-15:00, vineri între orele 8:30-13.00 până la data de 30.06.2023. Redistribuirea biletelor de tratament neridicate va avea loc la data de 03.07.2023 începând cu ora 8:30”, a transmis CNPP.
Sursă foto: Pixabay