Momentul în care un bărbat reușește să fure două cutii cu bani a fost surprins de o cameră de supraveghere, duminică dimineață, într-un magazin de cartier, din Brăila. Individul a convins-o pe vânzătoare să îi aducă un produs din depozit, iar când femeia s-a îndepărtat a băgat mâna după tejghea și a fugit cu banii.
Bărbatul a intrat, duminică dimineața, într-un magazin situat în cartierul Obor, din Brăila. Profitând de neatenția vânzătoarei, individul s-a făcut nevăzut cu o sumă importantă de bani.
Speriată, femeia a vrut să cheme ajutoare, însă, în acel moment, prin zonă a trecut un echipaj de jandarmerie. Vânzătoarea le-a povestit prin ce a trecut, iar oamenii legii au început imediat căutările. Echipajul a verificat zona și a reușit să îl găsească pe bărbat în zona oborului de animale.
Brăileanul și-a recunoscut fapta în fața jandarmilor, însă banii nu mai erau. Acesta a declarat că a mers într-o sală de jocuri din cartier și ar fi jucat la un aparat toată suma furată.
Jandarmii l-au dus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, acolo unde au continuat cercetările.
„A furat bani dintr-un magazin din cartierul Obor și s-a oprit într-o sală de jocuri de noroc, unde a jucat toată suma sustrasă. Ulterior, a fost prins de echipajul de jandarmerie aflat în serviciu, pe stradă, în zona oborului de animale din municipiul Brăila”, se arată în comunicatul Jandarmeriei.