CRBL a fost invitat, pe data de 7 iunie, la podcastul lui Radu Țibulcă. Abia pe data de 23 iunie, a fost publicat interviul în care artistul îi recunoaște fostului coleg de la Te cunosc de undeva că le-a spus producătorilor că este tâmpit.
Inițial, CRBL nu a avut să participe, din nou, la Te cunosc de undeva, dar a fost convins de producători. Când a fost anunțat că Radu Țibulcă îi va fi coleg, a recunoscut că nu îl cunoaște, așa că a mers acasă și a căutat pe Google cine este tânărul cu care va face echipă:
„E un băiat căruia îi merge cerebelul, acum haide să vedem și cât de tâmpit e, pentru că la mine contează foarte mult forma de tâmpenie, nu ad literam, ca în dicționar, ci tâmpenia despre viață (…) Ne-am văzut pe canapea și mi-am dat seama că unde a tunar, a și fulgerat. M-a întrebat Emilia, după întâlnirea noastră, care a fost destul de scurtă”
Așadar, după doar câteva momente în compania celui care avea să-i fie coleg un sezon la Te cunosc de undeva, CRBL a spus, despre Radu Țibulcă: „E foarte bine că e la fel de tâmpit, ceea ce înseamnă că o să avem un sezon extraordinar. O să fim o echipă de temut și cam iată că așa s-a și întâmplat”
După câteva luni de colaborare, CRBL a ajuns să-l cunoască mult mai bine pe Radu Țibulcă. Mai mult decât atât, între cei doi s-au împrietenit. Din punct de vedere profesional, fostul membru al trupei Simplu a încercat să nu intervină în procesul artistic al vloggerului și a fost „părintele din umbră”.
Acum, după ce acest sezon din Te cunosc de undeva a luat final, cântărețul se uită cu mândrie nu doar la prestația sa, ci a echipei din care a făcut parte. Chiar dacă al său coleg nu știa să cânte, cei doi au reușit să treacă prin transformări incredibile și să câștige imediat simpatia fanilor de acasă.
„Zodia, nebunia și tâmpenia fac echipă. Avem o formă foarte inteligentă de a administra și de a livra material atât pentru producție, cât și pentru colegi și oamenii de acasă, eram foarte fericit, pentru mine nici nu conta ce ne dă ruleta (…) Sezonul ăsta m-am distrat foarte tare și mă uit cu mândrie la fiecare prestație de-a noastră pentru că au fost prestații incredibile”, a spus CRBL în podcastul Vin de-o poveste.