Chirurgul MIRCEA BEURAN, totul despre simptomele tăcute ale CANCERULUI
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Știri » Cele două cuvinte românești care au un statut special în lume. Au fost incluse inclusiv în patrimoniul UNESCO

Cele două cuvinte românești care au un statut special în lume. Au fost incluse inclusiv în patrimoniul UNESCO

De: Alina Drăgan 12/06/2023 | 23:36
Cele două cuvinte românești care au un statut special în lume. Au fost incluse inclusiv în patrimoniul UNESCO

Limba română este una vastă și este alcătuită din numeroase împrumuturi. Neologismele din alte limbi formează mare parte din lexicul limbii noastre, însă există și anumite cuvinte românești care au statut special. Mai exact, două cuvinte din limba română au fost introduse în patrimoniul UNESCO și asta pentru că nu se pot traduce mot-a-mot în nicio altă limbă. Despre ce cuvinte este vorba?

40% din cuvintele introduse în lexicul limbii române provin din franceză și italiană, iar lista poate să fie completată și de împrumuturi din alte țări. Însă, fiecare limbă are și particularitățile sale și deține o gamă de cuvinte sau expresii ce nu se pot traduce. De obicei acestea au înțeles doar pentru vorbitorii nativi, iar pentru alții se pot explica, dar străinii nu le pot găsi un echivalent. Și limba română deține două astfel de cuvinte.

La sfârșitul secolului al XX-lea, UNESCO a întocmit un volum explicativ ce conține acest gen de cuvinte unice, denumit „Dicţionar internaţional de termeni literari”. În dicționar au fost introduse și două cuvinte din limba română, ce nu au echivalent în nicio altă limbă. Este vorba despre „dor” și „doină”.

Unul dintre cele mai greu de tradus cuvinte din limba română este „dor”. Toate limbile au sub o formă sau alta noțiunea de a-ți fi dor de cineva, însă în toate cazurile exprimarea acestui sentiment se bazează pe un verb, nu pe un substantiv așa cum este cazul în limba română. De exemplu, englezii atunci când vor să își exprime sentimentele de dor spun „i miss you”, ceea ce înseamnă că simt lipsa cuiva. La fel spaniolii care spun „te extrano”, iar francezii „tu me manques” (îmi lipsești). Niciun alt popor nu își exprimă dorul printr-un singur cuvânt.

În aceeași categorie intră și cuvântul „doină”. Aceasta este o specie lirică aparținând folclorului românesc și exprimă sentimente de dor, de jale, de revoltă. Noțiunea poate să fie explicată în altă limbă, însă nu tradusă mot-a-mot.

(CITEȘTE ȘI: ROMÂNIA FĂRĂ JUDEȚE! HARTA ADMINISTRATIVĂ A ȚĂRII NOASTRE A SUFERIT MODIFICĂRI IMPORTANTE TRECÂND DE LA REGIUNI ȘI RAIOANE LA ACTUALA FORMĂ DE ORGANIZARE)

Alte cuvinte românești ce nu au traducere

Pe lângă cele două cuvinte amintite mai sus, există și altele ce nu se pot traduce, însă acestea nu sunt recunoscute internațional. Din aceeași categorie face parte și cuvântul colindă. Evident, noțiunea de cântec de Crăciun există și în alte țări, însă nu se exprimă printr-un singur cuvânt. Tot aici se încadrează și cuvântul mărțișor, dar și multe altele precum: împielița, înfiripa, lămuri, nădejde, stingher, voie, vrednic.

De asemenea, limba română deține și numeroase expresii și zicători ce nu se pot traduce. Dacă sunt luate mot-a-mot și traduse acestea își pierd sensul și nu au nici logică. Câteva exemple din această categorie sunt expresii precum: a-i pica fața, a-i sări muștarul, a face din rahat bici, a da cu mucii în fasole, a-i picat fisa, a scoate din pepeni, a face frecție la picior de lemn, a te simți cu musca pe căciulă, a freca menta sau a tăia frunză la câini, a te uita ca vițelul la poarta nouă sau ca pisica în calendar.

(VEZI ȘI: CUM AU REACŢIONAT DOI TURIŞTI AMERICANI, DUPĂ CE AU AJUNS ÎN ROMÂNIA. AU FILMAT TOTUL: “ESTE PUR ȘI SIMPLU INCREDIBILĂ”)

Urmărește Cancan.ro pe Google News
A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune și activează în presa online de patru ani. În prezent este redactor al publicației CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. Absolventă a Facultății de Comunicare citeste mai mult
Parteneri
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Honorius Prigoană, copia fidelă a tatălui său. Cum o descria pe Adriana Bahmuțeanu: „Nu era necesar să avem o relație strânsă”
Honorius Prigoană, copia fidelă a tatălui său. Cum o descria pe Adriana Bahmuțeanu: „Nu era...
S-a aflat unde au fost duși copiii Adrianei Bahmuțeanu, după ce au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană de Protecția Copilului! Detalii explozive: „Eu mă aflam la ușa lui când a venit poliția. Are toate șansele să îi recupereze” | EXCLUSIV
S-a aflat unde au fost duși copiii Adrianei Bahmuțeanu, după ce au fost scoși din...
O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori
O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe...
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de cod Oreșnik. „Nu există modalități de contracarare”
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Ciolacu a făcut o criză de furie când a fost întrebat din nou despre zborul cu avionul Nordis
Ciolacu a făcut o criză de furie când a fost întrebat din nou despre zborul...
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”
Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu animalul de companie. “Cât de distrusă era Petra, care o iubește enorm.”
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Microsoft bombardează utilizatorii Windows 10 cu reclame pentru versiunea 11
Microsoft bombardează utilizatorii Windows 10 cu reclame pentru versiunea 11
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Bianca Drăgușanu a răbufnit după scandalul cu Gabi Bădălău. Contrazice poliția și spune în premieră un detaliu dureros:
Bianca Drăgușanu a răbufnit după scandalul cu Gabi Bădălău. Contrazice poliția și spune în premieră...
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul care te ajută să păstrezi prospețimea murăturilor tale
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare....
Ce conține untul Deluxe de la Lidl, de fapt. Mulți români îl cumpără, în special când e la ofertă, dar puțini citesc și eticheta
Ce conține untul Deluxe de la Lidl, de fapt. Mulți români îl cumpără, în special...
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Adriana Bahmuțeanu, luată la mișto de Honorius Prigoană. Niciodată nu a plăcut-o. ''Avem o relație de bună ziua și la revedere senzațională''
Adriana Bahmuțeanu, luată la mișto de Honorius Prigoană. Niciodată nu a plăcut-o. ''Avem o relație...
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Şef al armatei britanice: „Suntem pregătiţi să luptăm cu Putin în Europa de Est”
Şef al armatei britanice: „Suntem pregătiţi să luptăm cu Putin în Europa de Est”
UE a dat ordin. Devine interzis inclusiv în România din ianuarie 2025. Cetățenii vor fi obligați
UE a dat ordin. Devine interzis inclusiv în România din ianuarie 2025. Cetățenii vor fi...
22 noiembrie, ziua care a zguduit omenirea. Misterul persistă, multe întrebări au rămas fără răspuns
22 noiembrie, ziua care a zguduit omenirea. Misterul persistă, multe întrebări au rămas fără răspuns
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de lei
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a divorţat legenda Stelei
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
VIDEO  Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale:
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
Țara surprinzătoare care a intrat pe lista agențiilor de turism din România. Un sejur de 7 zile, all-inclusive, costă 1000 de euro, e un paradis exotic recomandat celor care vor să facă plajă
Țara surprinzătoare care a intrat pe lista agențiilor de turism din România. Un sejur de...
Acestea sunt zodiile care vor avea un decembrie ca în povești, de la început și până la sfârșit. Trei zodii devin favoritele astrelor
Acestea sunt zodiile care vor avea un decembrie ca în povești, de la început și...
Ceartă de proporții între Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău. A intervenit poliția, după ce s-ar fi ajuns la violență și vătămări corporale
Ceartă de proporții între Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău. A intervenit poliția, după ce s-ar...
×