Capcanele de pe rafturi: cât de (ne)sănătoase sunt produsele vegetale din magazine
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Altceva Podcast » Al Pacino a cerut test de paternitate, iar iubita de 29 de ani s-a supus. Al cui este copilul, de fapt

Al Pacino a cerut test de paternitate, iar iubita de 29 de ani s-a supus. Al cui este copilul, de fapt

De: Irina Vlad 03/06/2023 | 12:15
Al Pacino a cerut test de paternitate, iar iubita de 29 de ani s-a supus. Al cui este copilul, de fapt
Al Pacino alături de iubita lui/ Sursă foto: Instagram

Al Pacino (83 de ani ) urmează să devină tată pentru a patra oară, însă actorul de la Hollywood se pare că n-ar fi fost atât de sigur că pruncul din pântecul iubitei sale, Noor Alfallah (29 de ani), este al lui. Convins că el nu avea cum să o lase gavidă, legenda cinematografică ar fi cerut un test de paternitate.

Potrivit presei străine, Al Pacino ar avea dubii în ceea ce privește sarcina iubitei lui cu 54 de ani mai mare decât el. Actorul de la Hollwywood ar fi aflat de sarcina Noorei Alfallah când aceasta era gravidă deja în 6 luni, semn ce i-a dat de gândit, potrivit TMZ.com.

Care a fost rezultatul testului de paternitate pe care Al Pacino l-a cerut

Vezi și: A ȚINUT TOTUL SECRET! ROBERT DE NIRO A DEVENIT TĂTIC PENTRU A ȘAPTEA OARĂ, LA 79 DE ANI

Surse din anturajul actorului susțin că, din cauza unor probleme medicale, Al Pacino era mai mult decât sigur că nu avea cum să o lase gravidă pe actuala iubită, motiv pentru care ar fi ceru un test ADN ca dovadă. Totodată, acesta nu ar fi avut habar de sarcina Noorei până acum 2 luni, când deja trecuseră 6 luni de când era însărcinată. Conform apropiaților cuplului, tânăra ar fi ținut totul secret din cauza faptului că actorul nu și-ar mai fi dorit alți moștenitori.

În cele din urmă, partenera actorului a fost de acord să facă testul ADN, iar rezultatul a confirmat faptul că Al Pacino este, într-adevăr, tatăl pruncului nenăscut. Al Pacino și mult mai tânăra lui iubită formează un cuplu din aprilie 2022, atuci când au fost văzuți împreună.

Actorul din Nașul este tatăl a trei copii din căsniciile anterioare. Julie Marie, în vârstă de 33 de ani, cu fosta lui parteneră Jan Tarrant și gemenii Anton și Olivia, în vârstă de 22 de ani, cu fosta soție, Beverly D’Angelo, cu care a avut o căsnicie din anul 1997 până în 2003.

„Faptul că am copii a ajutat foarte mult. Am știut în mod conștient că nu vreau să fiu absent ca tatăl meu. Am vrut să fiu acolo. Am trei copii. Sunt responsabil față de ei. Sunt o parte din viața lor. Când nu sunt este supărător pentru mine, dar și pentru ei. Așa că asta face parte din viață și obțin multe din asta. Te scoate din zona de confort. Când fac un film și mă întorc, sunt uimit în primele douăzeci de minute. Oamenii ăștia îmi cer să fac lucruri pentru ei? Stai puțin. Uh-oh, este vorba despre ei! Acțiunile acestea mă satisfac. Îmi place”, declara Al Pacino în urmă cu ceva timp.

 

 

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Irina Vlad este absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion din București și activează în prea online de 2 ani. În prezent este redactor al publicației CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. Contact: [email protected]
Parteneri
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se mândrește cu silueta ei
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de...
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Soția lui Hagi, apariție spectaculoasă la decorarea „Regelui”. Cât au costat pantofii Christian Dior și ce ținute au ales Halep și Nadia Comăneci?
Soția lui Hagi, apariție spectaculoasă la decorarea „Regelui”. Cât au costat pantofii Christian Dior și...
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de...
Gigi Becali dă detalii din cearta cu Anca Alexandrescu: „Am văzut că nu mai putea ține emisiunea că era stresată de cearta cu mine”
Gigi Becali dă detalii din cearta cu Anca Alexandrescu: „Am văzut că nu mai putea...
Lavrov, despre acordul de pace convenit între SUA şi Ucraina: Nu vom accepta o pace care să pună vieţi în pericol
Lavrov, despre acordul de pace convenit între SUA şi Ucraina: Nu vom accepta o pace...
EXCLUSIV. Ilie Bolojan despre acuzația că a furat un TIR din Germania în anii '90: Eram student în Timișoara...
EXCLUSIV. Ilie Bolojan despre acuzația că a furat un TIR din Germania în anii '90:...
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial...
Cum a reacționat mama Geta când a văzut ipostaza incredibilă în care s-a filmat Culiță Sterp alături de fiica lui: „Ooooo Doamne”
Cum a reacționat mama Geta când a văzut ipostaza incredibilă în care s-a filmat Culiță...
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Igor Cuciuc, destăinuiri în lacrimi, după pierderea fiicei sale. Artistul rememorează ultimele plimbări cu ea. “Nu am găsit o fată care să semene cu Andreea. A fost unică.”
Igor Cuciuc, destăinuiri în lacrimi, după pierderea fiicei sale. Artistul rememorează ultimele plimbări cu ea....
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și simplu nu i-a venit să creadă și a surprins totul pe filmare | EXCLUSIV
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și...
"Vrem să mai fim minţiţi şi de altcineva". Românii din "Piaţa la doi boi" din...
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă...
Noi produse Parkside la Lidl: Unelte care te ajută să reușești!
Noi produse Parkside la Lidl: Unelte care te ajută să reușești!
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
”Misiunea mea a fost îndeplinită. Am expus demonul...”. De nebănuit ce a putut spune Călin Georgescu acum, după ce i s-a respins definitiv candidatura la alegerile prezidențiale. Răsturnare de situație
”Misiunea mea a fost îndeplinită. Am expus demonul...”. De nebănuit ce a putut spune Călin...
Mărturia româncei care a scos-o din minți pe mama lui Elon Musk: ”S-a atacat rău. Dacă aș face-o din nou? Oooh, da!” Exclusiv
Mărturia româncei care a scos-o din minți pe mama lui Elon Musk: ”S-a atacat rău....
Destinația din Europa unde poți merge în vacanță cu doar 1 euro. Este renumită pentru peisaje și mâncare foarte bună
Destinația din Europa unde poți merge în vacanță cu doar 1 euro. Este renumită pentru...
Codul Rutier 2025. Mașinile care au interzis pe autostradă. Amendă 1.600 de lei pentru șoferi
Codul Rutier 2025. Mașinile care au interzis pe autostradă. Amendă 1.600 de lei pentru șoferi
UPS! Ce a găsit Bianca Drăguşanu în dulapul lui Bădălău la o vizită inopinată
UPS! Ce a găsit Bianca Drăguşanu în dulapul lui Bădălău la o vizită inopinată
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Dispar acești bani cash. Schimbare pentru cei care plătesc în numerar
Dispar acești bani cash. Schimbare pentru cei care plătesc în numerar
Ce se întâmplă cu pensiile militare. Efecte ale deciziei CCR
Ce se întâmplă cu pensiile militare. Efecte ale deciziei CCR
Bancul zilei | „Învăţătoarea, la şcoală, îi întreabă pe copii”
Bancul zilei | „Învăţătoarea, la şcoală, îi întreabă pe copii”
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac. A văzut anunţul în ziar
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la...
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini...
Cine este politistul găsit mort în mașină, într-o parcare din Ploiești
Cine este politistul găsit mort în mașină, într-o parcare din Ploiești
Zodiile care intră sub grație divină până în aprilie 2025. Zile de belșug pentru 4 nativi
Zodiile care intră sub grație divină până în aprilie 2025. Zile de belșug pentru 4...
Anca Alexandrescu, reacție după respingerea definitivă a candidaturii lui Călin Georgescu: “Ne merităm soarta. Prea puțini oameni în stradă, vor să rezolve altcineva problemele lor”
Anca Alexandrescu, reacție după respingerea definitivă a candidaturii lui Călin Georgescu: “Ne merităm soarta. Prea...
Cum i s-a schimbat viața lui Toma Cuzin după rolul din Las Fierbinți. Lucrul simplu pe care actorul nu îl mai poate face: „Ăsta este reversul medaliei”
Cum i s-a schimbat viața lui Toma Cuzin după rolul din Las Fierbinți. Lucrul simplu...
×