Monica Tatoiu aduce acuzații dure la adresa companiei Tarom. Cunoscuta femeie de afaceri a petrecut o vacanță de câteva zile, la Roma, iar în cursul zilei de ieri trebuia să revină în țară. Însă, zborul a avut întârzieri de câteva ore din cauze tehnice, motiv pentru care vedeta a răbufnit.
Monica Tatoiu călătorește destul de des, ori de câte ori are ocazia. Afacerista a recunoscut că nu se uită la bani când vine vorba despre plăcerile sale nevinovate, vacanțele.
După o călătorie la Roma, Monica Tatoiu avea programat, ieri, zborul de întoarcere acasă, însă a rămas blocată în aeroport din cauza problemelor tehnice pe care le-a întâmpinat aeronava.
“Taromul este companie națională, de interes național. Compania noastră, Tarom nu investește în avioanele pe care le are. Ca urmare, noi ar fi trebuit să plecăm la 12:50 din Roma. Avionul a venit la orele 12:00 (astăzi, 29 mai, n. red.).
Problema s-a declanșat pentru că nu au înlocuit roțile. Roțile au un cauciuc care probabil că nu a fost schimbat. Cauciucul s-ar fi fisurat și în momentul în care să ne urce în avion scara aceea care te duce la ușă s-a lăsat. Probabil că la cât era cauciucul de uzat nu am mai fi putut pleca în siguranță. Angajații au încercat să se fofileze și au spus că nu mai zburăm”, a declarat Monica Tatoiu.
Monica Tatoiu se declară total nemulțumită de neglijența și lipsa de răspundere a companiei Tarom pentru disconfortul pe care l-a creat tuturor pasagerilor.
“De la orele 12.00 ne-au ținut în picioare, ne-au dat afară din avion și nu ne-au spus despre ce este vorba. În momentul în care au sesizat problema ar fi trebuit imediat să ne spună nouă, pasagerilor: `Avem problema x. Facem asta`. Noi am stat și ne-am uitat ca niște amețiți cum se certau angajații. Erau și niște oameni suspecți, din ăștia care fură din portofele pe aeroport. Tarom, nu trebuie să investești în pipițe!”, a mai menționat Monica Tatoiu, pentru Fanatik.