Irina Fetecău, jucătoarea română de tenis, continuă interviurile în cadrul emisiunii „Așa-i în tenis”, a doua invitată fiind Mihaela Buzărnescu.
Mihaela Buzărnescu, locul 419 WTA, e invitata Irinei Fetecău la „Așa-i în tenis”!
A doua ediție a emisiunii „Așa-i în tenis” va fi difuzată miercuri, 3 mai, la ora 19:00, pe canalul de YouTube ProSport și pe pagina de Facebook ProSport.
Irina Fetecău și-a făcut debutul în lumea presei de sport, călcându-i astfel pe urme tatălui său, Adrian Fetecău, cunoscutul jurnalist de radio.
Sportiva nu spune adio tenisului, ci va jongla printre turnee, alăturându-se echipei ProSport. Este gazda emisiunii „Așa-i în tenis” și va avea invitați de seamă din cadrul „sportului alb” și nu numai.
Irina Fetecău are, așadar, o invitată specială în a doua ediție, jucătoarea profesionistă de tenis, Mihaela Buzărnescu.
Printre principalele subiecte de discuție ar fi drumul către succes, momentele frumoase din tenis, dar și momentele de cumpănă ale carierei, una încercată de numeroase accidentări.
Așteptăm comentariile voastre, dar și mesajele pentru Irina Fetecău, pe YouTube și Facebook!