Zilele acestea, CRBL a fost invitat la podcastul colegului său de la Te cunosc de undeva, Radu Țibulcă. Cântărețul și creatorul de conținut au uitat că n-ai voie să divulge ce se va întâmpla în edițiile care n-au fost difuzate încă pe Antena 1 și le-au spus fanilor de pe Youtube ce urmează să se întâmple la show-ul transformărilor.
CRBL și Radu Țibulcă fac echipă în sezonul 19 al emisiunii Te cunosc de undeva. Cei doi concurenți par să se fi împrietenit și în spatele camerelor de filmat sau cel puțin așa s-a văzut în podcastul Vin de-o poveste, care îi aparține celui numit și „Vocea din online”.
Povestind despre o mulțime de subiecte interesante, la un moment dat, a venit vorba despre emisiunea de la Antena 1 unde amândoi activează. Cu acest prilej, Radu Țibulcă a dezvăluit, în premieră, că Valentin Sanfira l-a interpretat pe Juno, dar momentul încă n-a fost difuzat pe post.
„Nu s-a dat la televizor când pe Sanfira îl învăța Juno să fie Juno. A fost în gala asta. Nu s-a dat toată. Când nouă ne-a picat minunăția asta cu Cher, lui și nevestei i-au căzut Smiley și Juno (…) Vă dau un hint: Valentin Sanfira o să se supere foarte tare într-o gală următoare! Hai să dăm spoilere”, a spus creatorul de conținut.
(CITEȘTE ȘI: Pepe a vorbit despre iminenta sa plecare de la Te Cunosc de Undeva: „Timpul nu iartă pe nimeni”)
Cântărețul nu s-a putut abține și le-a spus internauților detalii din spatele camerei de filmat! Potrivit spuselor lui CRBL, una dintre echipe va face istorie, iar altă echipă se va face de rușine la TV! Rămâne de văzut când va difuza Antena 1 imaginile pe post.
„La un moment dat, una dintre echipe va scrie istorie. Și, stai, altă echipă o să greșească toată cântarea. O să vedeți voi, cine, ce, cum. Asta e, când nu-ți iese, nu-ți iese”, a dezvăluit CRBL în același podcast.
(CITEȘTE ȘI: Ce se întâmplă, de fapt, în culisele emisiunii Te cunosc de undeva, de la Antena 1. Anca Țurcașiu a spus tot, fără ezitare)