Este o zi neagră pentru Neluță Neagu. Soția sa, Carmen Stăncioiu, s-a stins din viață. Pe rețelele de socializare, persoanele care au cunoscut-o pe partenera artistului au transmis mesaje de condoleanțe. Un apropiat a spus despre soția lui că era „jumătatea și stâlpul familiei”. Iată detaliile mai jos, în articol.
Artistul Neluță Neagu, care face din lumea muzicii lăutărești, trece prin momente greu de descris. Soția sa, Carmen Stăncioiu, s-a stins din viață în Săptămâna Mare. Apropiații au resimțit un real șoc în momentul în care au aflat vestea tristă. Pe rețelele de socializare, aceștia au transmis mesaje de condoleanțe.
„Venim pe rând, dar plecăm pe sărite. Cu durere în suflet, Neluță Neagu a pierdut în noaptea aceasta jumătatea care i-a fost stâlpul familie, doamna Carmen. Condoleanțe și putere să poți trece peste această mare durere 😢😢😢🙏🙏🙏”, este unul dintre mesajele de condoleanțe care apar pe rețelele de socializare.
„Profund îndureraţi am aflat de moartea neaşteptată a sotiei lui Neluță Neagu 😢 Nimeni nu este întrebat, când doreşte să plece din această lume. A plecat prea devreme, lăsând în urmă numai tristeţe şi durere. Fie ca bunul Dumnezeu să-ţi poată alina durerea şi să-i odihnească sufletul!😢🙏🙏🙏”, este un alt mesaj care apare pe pagina de Facebook a lăutarului.
Vezi și NICOLAE CIUCĂ, ÎN DOLIU! TATĂL PREMIERULUI S-A STINS DIN VIAȚĂ
În timpul pandemiei de Covid-19, Neluță Neagu s-a confruntat cu probleme de sănătate. În anul 2021, cunoscutul lăutar anunța că a ieșit pozitiv la virus, iar starea sa de sănătate nu a fost una bună. Artistul a fost nevoit să poarte mască de oxigen.
În urmă cu câțiva ani, lăutarul s-a confruntat cu probleme financiare. În cadrul unei emisiuni televizate, Neluță Neagu mărturisea că a fost în pericol de a-și pierde locuința în valoare de 300.000 de euro din cauza fiului său. Atunci, fiul lui ar fi împrumutat bani de la cămătari. Povestea ar fi început în anul 2009.
„N-am mai făcut nicio investiţie din cauza clanului Cuza care se ţine de capul meu pentru că vrea să-mi ia casa. Din ce-am avut, le-am dat şi lor ce-am putut. Dumnezeu mi-a dat banii şi putere, să fac la copii avere şi când sunt la greu, mă ajută mereu numai Bunul Dumnezeu. Vai de capul meu! Am muncit o viaţă întreagă ca să am şi eu o casă, să las şi eu la copii, la nepoţi şi uite, nu am parte”, a povestit Neluţă Neagu la un post de televiziune la acea vreme.
Sursă foto: Facebook, Pixabay