Tatăl premierului Nicolae Ciucă a murit miercuri dimineaţă! Bărbatul se afla în spital, acolo unde și-a petrecut ultimele trei săptămâni din viață. Acesta fusese internat, după ce s-a infectat cu Covid, însă ulterior a suferit complicaţii, iar în cele din urmă, organismul său a cedat.
Mama şefului Guvernului a confirmat decesul într-o declarație recentă. Lucia Ciucă a dezvăluit că virusul i-a cauzat soțului său probleme grave de sănătate, iar tratamentul nu a mai funcționat. Medicii nu au mai putut face nimic, iar în această dimineață a fost declarat decesul.
”Domnul Ciucă s-a dus. Mi l-a luat Dumnezeu. A fost internat în spital și a făcut complicații. A stat trei săptămâni, a avut… cum îi zice… COVID. I-a distrus și rinchii, nu mai putea să urineze. Azi dimineață a murit. În ce situație mă lasă, rămân singurică”, a declarat Lucia Ciucă, mama premierului pentru fanatik.ro.
CITEȘTE ȘI: VESTE BUNĂ PENTRU ELEVI! ANUNȚUL FĂCUT DE PREMIERUL NICOLAE CIUCĂ
Ca urmare a acestei triste vești, toate ședințele de Guvern, programate în zilele următoare, vor fi anulate. De altfel, un reprezentant al Guvernului a anunțat că la începutul ședinței de miercuri, 12 aprilie, premierul Nicolae Ciucă nu va mai susține declarații de presă, așa cum obișnuia.
Generalul în rezervă Nicolae Ciucă, în vârstă de 56 de ani, a participat la bătăliile din Irak alături de soldații americani. El a fost premier interimar în 2020, după demisia premierului Ludovic Orban și a devenit ulterior vicepreședinte al PNL.
În octombrie, președintele Klaus Iohannis l-a nominalizat pentru funcția de premier al unui guvern minoritar PNL – UDMR.
Generalul Ciucă a fost numit de președintele Iohannis șef al Statului Major General în 2015, până la acel moment fiind locțiitorul șefului Statului Major, generalul de aviație Ștefan Dănilă. Ciucă a fost anterior șef al Statului Major al Forțelor Terestre, iar între anii 2001 și 2004 a fost comandantul Batalionului 26 Infanterie (Scorpionii Roșii), cu care a participat la Misiunea Enduring Freedom I, Afganistan (2002-2003), și Antica Babilonia, Irak (2004).