La doar câteva luni după divorțul de fostul soț, Larisa Drăgulescu este în culmea fericirii. Aceasta și noul ei partener urmează să devină părinți. Deși cei doi nu sunt de mult timp împreună, se pare că flacăra iubirii este puternică și au trecut la nivelul următor. Cum a reacționat Marian Drăgulescu atunci când a aflat că fosta lui soție o să devină, din nou, mamă?
În anul 2006, Larisa și Marian Drăgulescu își jurau iubire eternă, căsătorindu-se. Pentru o perioadă relația celor doi a mers cât se poate de bine și au devenit părinții a doi copii. Însă în anul 2009, după trei ani de mariaj cei doi au ajuns la un divorț cu scandal. După ce tensiunile au trecut, Larisa și Marian Drăgulescu au revenit la sentimente mai bune și au rămas în relații bune, de dragul copiilor.
După căsnicia cu Marian Drăgulescu, Larisa a bifat un nou mariaj cu Marian Bogdan, însă la în luna octombrie a anului trecut a cei doi au divorțat. Acum, Larisa Drăgulescu și-a refăcut viața alături de un alt bărbat și este însărcinată.
Vestea cea mare a ajuns și la Marian Drăgulescu, iar acesta pare că s-a bucurat mult pentru fosta soție. Atât gimnastul, cât și actuala sa parteneră au felicitat-o pe Larisa Drăgulesc.
„Comunic destul de des cu primul soț pentru cei mici și avem o relație foarte ok, de părinți. M-au felicitat, și el, și iubita lui”, a declarat Larisa Drăgulescu, potrivit antenastars.ro.
(CITEȘTE ȘI: CE A SPUS MARIAN DRĂGULESCU DESPRE RELAȚIA CU ACTUALA IUBITĂ, SIMONA: „NU E O PRIORITATE”)
După două căsătorii eșuate, Larisa Drăgulescu pare că și-a găsit fericirea. După cel de-al doilea divorț și-a refăcut viața sentimentală, iar noul iubit pare să fie alesul. Deși sunt împreună de puțin timp, cei doi au planuri mari de viitor, iar vestea sarcinii le-a sudat și mai mult relația. Bărbatul este extrem de atent cu noua sa iubită și este alături de ea la fiecare pas.
„A fost foarte fericit și foarte bucuros. Cred că este cel mai bucuros dintre toți pentru că el nu are alt copil. Oarecum ne-am mutat împreună, stăm mai mult împreună, stă cu mine în cea mai mare parte a timpului, are grijă de mine, mă ajută foarte mult cu orice am nevoie și este foarte atent.
Ne merge foarte bine relația, prea puțin contează de cât timp, dar suntem de suficient timp împreună, încât să știm ce ne dorim de la această relație”, a mai spus Larisa Drăgulescu.