A încercat din răsputeri să ascundă identitatea noului iubit, dar CANCAN.ro a aflat cine este bărbatul care-i încălzește sufletul și așternutul Ramonei Olaru, după despărțirea de Cătălin Cazacu. Băiatul de bani gata este cu nouă ani mai tânăr decât vedeta Antenei 1 și și are o colecție impresionantă de haine și accesorii de lux.
În 2021, atunci când s-a cuplat cu Cătălin Cazacu, Ramona Olaru jura că și-a găsit iubirea vieții și că este doar o chestiune de timp până când va ajunge în fața altarului. Nu excludea nici ideea de a deveni mamă și părea că, în sfârșit, și-a găsit liniștea, după un divorț zgomotos de Bogdan Olaru și o relație toxică avută cu artistul de la Noaptea Târziu, Cuza.
Ei bine, norocul nu i-a prea surâs Ramonei nici în ultimii ani, dacă ținem cont de faptul că relația cu faimosul motociclist a făcut-o să plângă nopți în șir, după cum declara chiar ea. Sătulă de circul în care se transformase viața ei, Ramona a pus piciorul în prag și s-a despărțit definitiv de Cazacu în luna februarie a acestui an. Desigur, nimeni nu a crezut că decizia este una finală, până în momentul în care blondina s-a afișat cu un nou bărbat, de care pare a fi foarte îndrăgostită.
De mai bine de o lună, vedeta de la “Dimineața cu Răzvan și Dani” (Antena 1) are un nou iubit, cu care se fălește pe site urile de socializare, dar ascunde identitatea acestuia. Mai exact, ea postează cadourile primite, ori imagini din vacanțele luxoase în care merge alături de actualul partener, însă a refuzat de fiecare dată să-i pronunțe numele ori să-i arate chipul. Secretomania Ramonei nu a durat, însă, prea mult.
CANCAN.RO a aflat că cel care-i încălzește așternuturile frumoasei blondine se numește Mircea Babagianu, are 25 de ani și este fiul lui Gheorghe Babagianu, fostul șef de Cabinet al Prefecturii Ialomița. La o primă vedere, am putea spune că Ramona Olaru a dat lovitura.
Tânărul cu nouă ani mai mic deține un magazin de haine, Killem Clothing Line și trăiește într-un lux absolut. Acesta a studiat la Londra, conduce un Mercedes G-Klasse, în valoare de 100.000 euro, și are o colecție impresionantă de haine de fițe, încălțări Christian Loboutin și de accesorii opulente.
Numai brățările Cartier pe care Mircea le etalează în postările de pe social media valorează peste 25.000 euro (Love Bracelet și Juste un Clou). Potrivit surselor CANCAN.ro, fiul politicianului căuta în urmă cu câteva luni o vedetă care să-i promoveze afacerea, iar prietenii apropiați i-au recomandat-o pe Ramona. Între cei doi a fost nevoie numai de o privire, pentru ca relația profesională să se transforme într-o poveste de dragoste.
(Citește și: PUȚINI ȘTIAU ASTA! CU CINE S-A IUBIT RAMONA OLARU, ÎNAINTE SĂ SE CUPLEZE CU CĂTĂLIN CAZACU)
De atunci, Mircea și Ramona sunt de nedespărțit, iar sâmbătă seara s-au afișat împreună la Gaia, acolo unde au petrecut până dimineața, alături de prieteni. Atingeri interzise, sărutări pătimașe și dansuri lascive, toate udate din plin cu șampanie, până în zorii zilei. Așa am putea descrie cel mai bine noaptea petrecută de cei doi în clubul de fițe din nordul Capitalei.
S-a străduit din răsputeri să ascundă identitatea iubitului său, dar a ajuns prin a se da singură de gol. Zilele trecute, Ramona a postat pe social media o poză cu mâna ei și cea a unui bărbat, actualul iubit. Nu am putut ignora cele două brățări Cartier în valoare de 25.000 euro, iar la o căutare mai atentă pe profilul lui Mircea am descoperit că mâna și brățările sunt, cu siguranță, ale lui. Ramona nu se sfiește nici să posteze poze din casa, respectiv patul tânărului de bani gata.
Până în primăvara anul trecut, Mircea Babagianu a avut o relație cu Elena Economu, fiica unui cunoscut om de afaceri, patron al unui local de lux de pe Șoseaua Nordului. Frumoasa brunetă l-a părăsit, însă, pentru Andrei Oprea, prințișorul BGS. Mai mult, între Mircea și Andrei Oprea a existat o altercație aproape violentă din cauza tinerei, aplanată într-un final, chiar de tatăl acesteia.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.