Pe data de 22 martie, Emeric Ienei a împlinit 86 de ani. Fostul antrenor al echipei naționale a petrecut la un restaurant, împreună cu familia și fosta noră, Alissa (47 de ani). CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, detaliie despre ziua de naștere a unuia dintre cei mai buni antrenori din istoria României și imagini rare cu el, în compania blondinei.
Emeric Ienei este cunoscut de o țară întreagă pentru cariera sa în lumea sportului. A jucat pentru UTA Arad, Steaua București și Kayserispor și a reușit să câștige, de patru ori, Cupa României. Mai mult de atât, după ani de muncă, a ajuns unul dintre cei mai respectați antrenori din țară, activând pentru Steaua București, Universitatea Craiova, Videoton, Panionios și multe altele. Mai mult de atât, a fost selecționer atât pentru echipa României, cât și pentru cea a Ungariei.
Legenda fotbalului românesc a ajuns la vârsta de 86 de ani. Ziua sa l-a prins în compania familie, dar și a fostei sale nore, Alissa, la un restaurant. Chiar dacă a divorțat, în anul 2013, de Călin, fiul antrenorului, blondina a decis să păstreze relația cu fostul socru. Cântăreața de 47 de ani i-a dăruit și o nepoată fostului antrenor, pe nume Alisa, care are a și participat, în 2017, la „Românii au Talent”.
Pentru a vedea imagini rare cu Emeric Ienei, intrați în GALERIA FOTO a acestui articol.
(CITEȘTE ȘI: A fost una dintre cele mai frumoase actrite din Romania, dar putini stiu ca a fost sotia lui Emeric Ienei!)
Fostul selecționer s-a retras din viața publică, ca urmare a ultimilor ani extrem de grei. În 2019, a fost diagnosticat cu o boală gravă care necesită supraveghere permanentă. La doar doi ani după această lovitură, pe data de 25 august 2021, soția sa, Ileana Gyulai-Drîmbă, sportivă de excepție și partenera antrenorului de mai bine de 47 de ani, a trecut la cele sfinte, la vârsta de 75 de ani. Moartea iubitei i-a produs o durere enormă.
În prezent, Emeric Ienei locuiește la Oradea. Aparițiile sale publice sunt extrem de rare, la fel și dățile în care poate fi contactat. Pe de altă parte, chiar dacă s-a retras din lumea sportului, încă este la curent cu tot ce se întâmplă în fotbalul românesc.
(CITEȘTE ȘI: Soția fostului antrenor de la Steaua a murit. Emeric Ienei este în doliu)