Mihai Morar a avut parte de un final de an extrem de dificil. În preajma sărbătorilor de iarnă, fiica lui cea mică a ajuns de urgență la spital. Micuța Roua s-a confruntat cu o pneumonie grea și chiar a ajuns pe masa de operație. Cum se simte acum fiica omului de radio?
Mihai Morara și familia sa au reușit să depășească o mare cumpănă la finalul anului trecut. Fiica lui s-a confruntat cu grave probleme de sănătate și a ajuns pe masa de operație. Din fericire, micuța Roua a fost curajoasă și a reușit să treacă peste tot. Acum, fetița este în afara oricărui pericol și se recuperează.
Încercarea prin care a trecut familia sa, i-a dat de gândit lui Mihai Morar. Omul de radio a înțeles că viața așa cum o știm se poate schimba într-o clipă, iar de la extaz se ajunge la agonie. Toată întâmplarea l-a făcut să își reevalueze viața și l-a învățat să trăiască mai mult în prezent.
„Am fost speriați, dar sperietura n-a fost gratuită, adică nu e sperietura unui părinte panicat – Aoleu, ce i se întâmplă copilului meu, că-i curge nasul?! A fost o problemă foarte gravă, din moment ce de la un spital de pediatrie au trimis-o la un spital de copii direct la secția de pneumologie, fiind o pneumonie cu pleurezie, cu acumulare de lichid la plămâni.
Cred că a fost una dintre cele mai grele vămi pe care le-am avut de trecut de când avem copiii, nici cu gemenele n-am trecut prin asta. Altfel, a fost un final de an greu, ca o cumpănă, din punct de vedere personal, vorbesc și despre sănătatea celor apropiați, despre toată încărcătura asta… Și nu doar pentru mine, am simțit că 2022 a venit cu un final din ăsta în care a trebuit să decontăm, fiecare, a trebuit să ne oprim, chiar dacă nu voiam noi să ne oprim, ne-au oprit viața, starea de sănătate a celor dragi și ne-au făcut să ne uităm un pic în oglindă, în perioada asta cât am avut liber de sărbători, și să ne întrebăm ce contează cu adevărat. Ăsta e și motivul pentru care nu mi-am pus nimic în plan. Nu mi-am pus rezoluții, cum se zice mai nou”, a declarat Mihai Morar, potrivit viva.ro.
(CITEȘTE ȘI: MIHAI MORAR ŞI FAMILIA SA, CRĂCIUN ÎN SPITAL! CE A PĂŢIT FOSTUL PREZENTATOR DE LA ANTENĂ)
Micuța Roua a scăpat cu bine din cea mai grea încercare din viața ei. Intervenția a avut succes, iar acum fetița se recuperează. Pentru că imunitatea ei este încă foarte scăzută, Roua a fost nevoită să rămână acasă și să aștepte să se recupereze. Își va revedea colegii de la grădiniță abia în primăvară, atunci când vremea o să fie mai blândă, pentru a nu exista niciun risc.
„Roua e bine acum, e în refacere. Acum, fiind cu imunitatea scăzută, după povestea asta, n-o să meargă la grădiniță până dau ghioceii, la primăvară, dar ea e vioaie, are o stare clinică bună.
Nu neapărat s-au schimbat, pentru că prioritățile sunt aceleași, familia rămâne prioritatea numărul 1, dar sunt momente când trebuie să renunți… Fiind și în zodia Balanței, mereu în căutarea echilibrului – nu înseamnă că-l găsesc mereu! – am nevoie de cele două talere, personal și profesional, și mereu ziceam să găsesc echilibrul.
Nu, sunt momente în care nu mai poți să găsești echilibrul, sunt momente în care trebuie să dai toată atenția ta în zona asta a familiei. Exact atunci, noi aveam cea mai importantă campanie anuală a radioului, Orașul faptelor bune, și a trebuit să plec de acolo și să las totul. Ceea ce pentru egoul omului de radio este cumva de neiertat, e foarte greu să renunți la ceva ce visezi să faci tot anul, cea mai frumoasă săptămână a noastră de radio, să trebuiască să-ți vezi doar de familie”, a mai spus Mihai Morar.