Zilele acestea, Andreea Ibacka a mărturisit, în cadrul unui interviu, că a fost suspectă de cancer mamar în anul 2017. Abia acum, în 2023, și-a făcut curajul de a spune public drama ce a marcat-o și i-a schimbat stilul de viață. Din acel moment, soția lui Cabral Ibacka a decis să rămână cu un obicei extrem de sănătos.
Andreea Ibacka este cunoscută pentru faptul că își păstrează, în orice circumstanță, zâmbetul pe buze. Chiar și în cele mai grele momente din viața sa, se pare că vedeta a procedat la fel. În anul 2017, medicii i-au spus că este suspectă de cancer mamar și a fost nevoită să se opereze. Doar prietenii apropiați și familia au cunoscut drama prin care trecea. Ei au fost cei care i-au dat puterea de a suporta mai ușor intervenția chirurgicală. Spre norocul său, rezultatul biopsiei a fost cel așteptat: soția lui Cabral nu avea, de fapt, cancer.
(CITEȘTE ȘI: Andreea Ibacka, despre cel mai dificil moment din viața ei: „Am suferit un șoc”)
După ce a săpat cu bine de nenorocirea de a avea cancer mamar, actrița a decis că prevenția nu mai poate lipsi din viața sa. Ca urmare, soția lui Cabral are mare grijă cu toate semnalele pe care i le transmite corpul său și merge la medicul specialist, de fiecare dată când este nevoie.
„Amețită cum eram, încercam să fiu vigilentă și le-am pus pe rând aceleași întrebări pentru a mă convinge că au toți trei aceleași răspunsuri, aceeași versiune, cea adevărată. Sunt mega norocoasă, iar de atunci am rămas cu un obicei excelent. Prevenția e nelipsită”, a declarat Andreea Ibacka, pentruViva.ro.