Virgil Ianțu împlinește astăzi, 20 februarie 2023, vârsta de 52 de ani. Este de mai bine de 20 de ani în lumea televiziunii, însă puțini sunt cei care îi cunosc numele real din buletin! Iată detaliile mai jos, în articol.
Virgil Ianțu se află în lumea televiziunii de peste 20 de ani. De-a lungul timpului, prezentatorul TV a „bifat” prezența la emisiuni care s-au aflat în topul audiențelor. Printre acestea se numără „Vrei să fii miliardar / milionar”, „Copiii spun lucruri trăsnite”, „Te crezi mai deștept?”. A fost și gazda show-ului „Big Brother”. În prezent, este gazda emisiunii „Câștigă România”, show cu un format original românesc care este difuzat la TVR.
Însă, puțini sunt cei care cunosc numele real care apare în buletinul timișoreanului! De fapt, prezentatorul TV poartă numele de Virgil Gătăianțu, însă, pentru că ar fi fost dificil de pronunțat, Ștefan Bănică Junior i-a spus „Ianțu”. Ulterior, ar fi fost înregistrat la OSIM, arată Adevarul.ro.
Pe de altă parte, nu doar din lumea televiziunii face parte Virgil Ianțu. Puțini știu faptul că prezentatorul TV este și solist! Înainte de a ajunge pe micile ecrane, acesta a făcut parte din Corul de Cameră Madrigal și a activat în cadrul formației The Fifties, alături de Ștefan Bănică Junior. De asemenea, muzica este una dintre pasiunile mari ale prezentatorului TV, fiind și lider al trupei Bucharest Jazz Orchestra.
În cadrul emisiunii de la Kanal D, Virgil Ianțu oferea un sfat prețios bărbaților care au trecut pragul vârstei de 50 de ani. Potrivit prezentatorului TV, somnul de la prânz este „medicamentul” de care oricine ar putea avea nevoie: „Nu mai sunt atât de habotnic, am avut perioade în care eram nebun. Am perioade când nu mă ating de pâine, nici măcar dimineața. Dar am ajuns să-mi fac și poftele. Din păcate, de 7-8 luni nu mai merg la sală. Alergam și câte o oră, nu mai o fac, fiindcă n-am avut timp. Când simt că am un pic în plus, o răresc, nu mă mai cântăresc! Mă cântăresc apoi, când sunt mai ușurel. N-am problemă să-mi pun frână la anumite lucruri. (…) E una dintre rețetele ce mă ajută să n-am probleme de sănătate”.
Sursă foto: captură video Youtube – „40 de întrebări cu Denise Rifai”