De zile bune, Bianca Drăgușanu și Claudia Pătrășcanu sunt într-un mare război. Ex-soția lui Bădălău a numit-o inclusiv prostituată pe vedeta TV, moment în care diva a cedat. Nimeni nu se aștepta la o asemenea reacție din partea fostei prezentatoare.
Între fosta și actuala iubită a lui Gabi Bădălău a pornit un scandal monstru în care ambele și-au adus acuzații. Dacă Bianca Drăgușanu părea dispusă să o lase, fără probleme, în pace pe Claudia Pătrășcanu, cântăreața a continuat să o insulte și să facă acuzații grave la adresa ei. Una dintre cele mai jignitoare este aceea că diva ar fi fost o femeie de moravuri ușoare.
Mai mult decât atât, fosta soție a afaceristului susține că vedeta de televiziune ar câștige sume infime din munca sa, că ar cumpăra haine din Turcia la prețuri de nimic și le-ar vinde la suprapreț în România și că Bădălău este cel care o susține financiar atât pe ea, cât și familia sa. Auzind acestea, Bianca Drăgușanu ar fi răbufnit!
Din surse, Bianca Drăgușanu ar fi extrem de afectată de scandalul în care a fost târâtă, fără voia sa, de Claudia Pătrășcanu. După acuzațiile fără precedent pe care le-a lansat ex-soția lui Bădălău, diva ar fi plâns toată noaptea. Mai mult decât atât, ar fi ajuns chiar în punctul în care să apeleze la un psiholog, pentru a se vindeca.
Se pare că întreg „războiul” ar fi marcat-o pe prezentatoarea TV care, cu greu, se gândește ce va citi fiica sa, peste ani, în presă. Nici faptul că fosta lui Bădălău îi ia cariera și munca în derâdere nu i-au picat deloc bine. Ca urmare a toate celor menționate, potrivit Spynews, Bianca Drăgușanu este dispusă să îngroape ea securea și să pună capăt, odată pentru totdeuna, acestui război cu Claudia Pătrășcanu.