Multe persoane se întreabă cu ce își ocupă timpul Daniel Pavel atunci când nu este surprins de camerele de luat vederi. Răspunsul a venit chiar din partea prezentatorului Survivor România 2023, de pe Pro TV. Nu o să-ți vină să crezi care este activitatea preferată a bărbatului.
Timpul petrecut în Republica Dominicană poate fi destul de lung pentru unii concurenți, însă nu și pentru Daniel Pavel, care are mereu activitate. În cazul în care nu trebuie să meargă la filmare, acesta se bucură de peisajele de poveste și de locurile superbe din junglă.
Recent, Daniel Pavel a făcut câteva dezvăluiri despre activitățile pe care le are în momentul în care nu se află la filmări alături de concurenți. Prezentatorul nu s-a sfiit și a oferit celor care îl urmăresc toate detaliile despre zilele pe care le petrece departe de familie.
Se pare că, activitatea favorită a moderatorului emisiunii de pe Pro TV este să facă sport. Fie că este vorba despre alergat sau despre exerciții fizice, acestuia îi place să rămână mereu în formă. De asemenea, cafeaua din Republica Dominicană pare să îl fi cucerit pe „domnu Dan”, așa cum îl strigă toți concurenții, deoarece nu își poate începe ziua fără licoarea care face minuni.
„După o alergare cu zâmbetul pe buze când simt razele soarelui, profit de câteva minute și beau o cafea dominicană care-mi face ziua să înceapă cum trebuie.
Dacă avem zi de filmare, mă îmbrac și plec spre terenul de joacă, fie cu mașina, fie până la port, de unde luăm barca (pentru că da, ca și concurenții suntem nevoiți să fim în barcă pentru a ajunge la filmare). Dacă nu e zi de filmare, înseamnă că e vreme pentru scris, citit, comunicat cu voi. Da, chiar și Domnu Dan mai ia câte o pauză, să știți. Sau face un antrenament!”, a spus Daniel Pavel pentru libertatea.ro.