Românii se plâng tot mai des de scumpiri și chiar dacă speră că prețurile vor mai scădea anul acesta, se pare că șansele sunt foarte mici. De exemplu, chiar și atunci când vorbim de costurile abonamentelor pentru mijloacele de transport în comun, pentru foarte mulți acestea au devenit un lux.
Cluj-Napoca ar avea cel mai scump transport public, conform unei comparații între 6 orașe mari din țară. Astfel, cu un leu, poți călători 10 minute în Cluj, 15 minute în Timișoara și 20 de Minute în Brașov, ba chiar și Sibiu. În București te poți plimba timp de 30 de minute contra aceleiași sume de bani și 40 de minute în Iași.
Clujul este pe primul loc în clasament la capitolul abonamente lunare. Astfel, un abonament costă aici 177 de lei, față de 130 de lei în Timișoara sau 80 de lei în Capitală.
„Fidelizarea utilizatorilor se realizează cel mai eficient cu abonamente avantajoase. În sensul asta și în ton cu bunele practici europene, majoritatea orașelor din țară oferă abonamente anuale nelimitate mai ieftine decât 12 abonamente lunare, iar abonamentul lunar costă, în medie, echivalentul unui bilet pe zi.
În orașul de sub Feleac abonamentul anual nelimitat lipsește cu desăvârșire, iar cel lunar nelimitat costă echivalentul a 2 bilete pe zi.
Cu cele mai scumpe titluri de călătorie per unitate de timp și în lipsa oricărei formă de abonament anual avantajos, nici o „vineri verde” gratuită nu compensează ceea ce este, de fapt, cel mai scump transport public urban din România, cu cea mai puțin avantajoasă ofertă comercială.”, arată cei care au făcut analiza de transport.
CITEȘTE ȘI:STB VA AVEA CONTROLORI SUB ACOPERIRE. CUM VOR PUTEA FI IDENTIFICAȚI DE ACUM ÎNAINTE
Dacă luăm în calcul și alte orașe, spre exemplu Alba Iulia, aici prețul unui bilet de călătorie este de 3,5 lei, iar prețul unui abonament lunar este de 105 lei. La Arad, un bilet costă 4 lei, în timp ce un abonament valorează 110 lei. Nici la Iași lucrurile nu stau diferit. Prețul biletului pentru călătorie este de 3 lei, iar cu 110 lei îți poți plăti abonamentul lunar.
Este important de menționat faptul că lungimea unui traseu în Alba Iulia este de până în 5 km, în timp ce la Cluj Napoca, lungimea medie este de 10-12 km, iar din acest motiv costurile de operare ale CTP sunt mai mari.