Codul Rutier pentru anul 2023 prevede faptul că șoferii care au permisul auto expirat pot fi amendați. Sancțiunile ajung până la 1.160 și pot fi însoțite de puncte de penalizare. Cei care nu plătesc în termen de 15 zile, vor avea de achitat suma fără reducere.
Conform articolului 101 in Codul Rutier, șoferii care circulă pe drumurile publice și au permisul auto expirat vor fi sancționați. Amenda este cuprinsă între 870 și 1.160 de lei, dar cuprinde și puncte de penalizare. În anul 2023, valoarea punctelor de penalizare nu a crescut, rămânând la 145 de lei. Șase puncte înseamnă cei 870 de lei, iar opt puncte, suma de 1.160 lei.
„Constituie contravenții și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice: conducerea unui autovehicul cu permis de conducere a cărui valabilitate a expirat”, scrie în Codul Rutier 2023.
Punctele de penalizare vor și șterse la șase luni după ce au fost primite, în situația în care plata a fost efectuată. Mai mult de atât, cei care plătesc amenda în maximum 15 zile lucrătoare, vor beneficia de 50% reducere, conform Legii 203/2018 Art. 20.
(CITEȘTE ȘI: Codul Rutier actual. Motivele pentru care șoferii pot rămâne fără talonul mașinii)
În cazul în care ați fost prins la volan pe drumuri publice cu permisul expirat, trebuie să plătiți amenda de gradul III cu sumele amintite anterior. Tranzacția se poate efectua la orice unitate a Trezoreriei Statului într-un cont unic.
O variantă simplă de plată a amenzii este și cea online, unde nu este nevoie de o deplasare fizică la ghișeu. Mai mult de atât, pentru acest tip de amendă, nu este necesar ca șoferul să facă dovada plății către poliție, fiind transmisă automat.
(CITEȘTE ȘI: Toți șoferii trebuie să știe asta! Ce taxe sunt obligați să plătească cei care își cumpără mașini second-hand)