Adrian Șut (23 de ani) este tot mai aproape de o plecare de la FCSB. Nu mai puțin de trei cluburi îl doresc pe mijlocaul roș-albaștrilor, potrivit agentului său, Florin Vulturar.
Ultima echipă care s-a înscris în cursa pentru achiziționarea lui Adrian Șut este FC Copenhaga. Jurnaliștii danezi au luat legătura cu impresarul mijlocașului, Florin Vulturar, care a confirmat că fotbalistul are o ofertă din SuperLiga, fără să dezvăluie, însă, numele echipei.
“Suntem în dialog cu trei cluburi în acest moment, unul din Danemarca, Turcia și Cehia. Dar nu este profesionist să vorbim despre numele cluburilor și nici nu am aprobarea lor pentru asta”, a spus Florin Vulturar.
(VEZI AICI: JUCĂTORII FCSB-ULUI, LA MARE CĂUTARE! SUPER OFERTĂ DIN ANGLIA PENTRU UN TITULAR. “DA, ESTE ADEVĂRAT!”)
La finalul partidei cu CFR Cluj, pierdut de FCSB, scor 0-1, Adrian Șut a declarat că ținta lui este echipa de club și că nu ia în calcul, pentru moment, un transfer.
“Nu mă gândesc la o plecare, sunt la Steaua (n.r. FCSB) și o să dau tot ce pot pentru această echipă. Noi luptăm până la final și cred că o să avem un cuvânt greu de spus în acest campionat. Trebuie să legăm victoriile și atunci o să urcăm în clasament. Acum suntem supărați că am pierdut, dar încercăm să ștergem cu buretele și să mergem la Botoșani să câștigăm”, a spus Adrian Șut.
Zilele trecute, Gigi Becali a dezvăluit că a discutat cu cei de la Trabzonspor pentru Adrian Șut, însă oferta lor de două milioane de euro nu l-a mulțumit.
“Nu ne-am înţeles. Ei au venit cu o ofertă de două milioane de euro. Eu fără trei milioane nu îl dau. Mi-au spus că cel care l-a urmărit pe Şut e cel mai mare specialist. El îşi face treaba, ţac-pac, ţac-pac, o ia, o dă, cum îmi place mie”, a spus Gigi Becali.