În urmă cu 20 de ani erau în topul clasamentelor muzicale. ”Hiena” Șerban Copoț a rămas în lumina reflectoarelor, însă despre ”Șopârlă” și ”Vierme” nu s-a mai auzit nimic. Iată ce s-a ales de membri formației Animal X.
O generație întreagă își amintește de vremurile în care Animal X făcea furori în România. ”Vierme”, ”Șopârlă” și ”Hienă” au revoluțioant lumea muzicii cu stilul lor nonconformist, dar, și cu cele mai cunoscute hituri de la vremea respectivă.
”Pentru ea”, ”N-am crezut” și ”Iubirea mea” sunt doar o parte dintre melodiile care și acum se mai aud la petreceri.
Dacă ”Hiena” Șerban Copoț a renunțat la muzică și s-a axat pe televiziune, despre colegii lui nu s-a mai auzit nimic. Așa cum a declarat în urmă cu ceva timp, Șerban Copoț a transformat studioul de înregistrări în camera de joacă a copiilor, însă asta nu înseamnă că pasiunea pentru muzică a fost dată uitării.
„Fostul studio de înregistrări l-am transformat în camera de joacă a copiilor mei, Tedy (6 ani) şi Alexandru (2 ani). Nu le-am povestit despre trecutul meu muzical. Ştiu foarte puţin, dar nu am insistat pe subiectul acesta absolut deloc. Le-am pus câteva piese, o dată sau de două ori.
Au trecut 19 ani de atunci, de când eram pe val. Muzica nu e un capitol închis, nu poţi închide o pasiune. Suntem într-o pauză adaptată la necesităţile fiecăruia dintre noi. Camera de voci e biroul unde îmi fac ilustraţii şi treaba mea pe care o mai am. Nu mai am legătură cu muzica. Televiziunea e cea care mă pasionează acum”, a declarat Șerban în urmă cu ceva timp.
Alexandru Sebastian Şalaman, alias Șopârlă, a părăsit trupa Animal X în anul 2010 și și-a îndreptat atenția către familie. În urmă cu mulți ani artistul a părăsit România, iar în prezent se află la a doua căsătorie. În urmă cu 7 ani Șopârlă a fost implicat într-un scandal monstru. La vremea respectivă a fost acuzat că și-a bătut cu bestialitate partenera de viață.
Vezi și: ȘERBAN COPOȚ, DECLARAŢII NEAŞTEPTATE DUPĂ 15 ANI DE CĂSNICIE. CE SPUNE DESPRE ROXANA, SOŢIA LUI
Laurențiu Mihai Penca, alias Vierme, a renunțat la cariera muzicală și a decis să se ocupe de familia lui. Fostul cântăreț a devenit un familist convins, dar și un om de afaceri de succes. Deși a divorțat de mama copilului, Laurențiu a rămas în relații bune cu cea care i-a dăruit un băiețel.
„Cochetez de mulți ani cu zona antreprenorială, chiar zeci. Am trecut destul de ușor, este doar un alt domeniu în care am pus pe picioare un business. Vorbim aici de brand urile CorpConstruct și Metaliero.
Familia mea este reprezentată momentan de fiul meu Robert și de părinții mei. Mai am un gen de familie în business, colegii mei, echipa mea. Nu am momentan o soție, eu cu mama lui Robert suntem foarte buni prieteni și asta e grozav.”, a declarat Laurențiu Penca, pentru Redactia.ro.
Sursa foto: Facebook