După mai multe săptămâni de pauză, Simona Halep (31 de ani) a revenit pe terenul de tenis și a susținut, miercuri, un antrenament în Capitală, la Complexul Stejarii. Imaginile nu i-au lăsat indiferenți pe jurnaliștii francezi care nu exclud posibilitatea ca ex-liderul WTA să câștige cazul în scurt timp și, astfel, să revină la turneele din circuit încă de la începutul sezonului 2023.
Simona Halep (31 de ani) a fost depistată pozitiv cu Roxadustat la un control efectuat la US Open 2022 și a fost suspendată provizoriu din circuitul WTA. Până la un verdict final, campioana de la Wimbledon poate participa doar la turnee demonstrative. Nu poate sta, însă, departe de terenul de tenis, iar miercuri a revenit la antrenamente.
(VEZI AICI: SIMONA HALEP, DIN NOU PE TEREN, ÎN PLIN SCANDAL DE DOPAJ! UNDE A FOST FILMATĂ | VIDEO)
Faptul că Simona Halep a revenit pe teren reprezintă pentru jurnaliștii de la We Love Tennis dovada supremă că sportiva noastră “speră să câștige cazul în scurt timp” și, astfel, să revină în turneele din circuitul WTA încă de la începerea sezonului 2023.
“Suspendată pentru dopaj, Halep se întoarce la luptă. În timp ce Simona Halep a fost suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului pe 28 octombrie, din cauza unui test antidoping pozitiv, și încă nu este clar care va fi rezultatul final al acestui caz, jucătoarea a reluat antrenamentele. Românca nu a mai jucat de la înfrângerea din primul tur de la US Open, cu Daria Snigur (în prezent pe locul 107), pe 29 august, după care s-a operat la nas. Fostul număr 1 mondial probabil speră să-și câștige cazul înainte de începerea sezonului 2023. Simona ar trebui să vorbească în curând”, scrie sursa citată.
În cazul în care va fi găsită vinovată în scandalul de dopaj, Simona Halep riscă patru ani de suspendare, ceea ce ar reprezenta sfârșitul carierei, având în vedere că pe 27 septembrie a împlinit 31 de ani.
“Nu vom avea un verdict mai devreme de un an și asta doar dacă sportiva va cere o procedură rapidă de contestare (expedite arbitration) a rezultatului WADA. Știți cum este și cu procedura asta, sportivul o cere și trebuie văzut dacă se aprobă sau nu. În perioada asta, poate juca doar la turnee demonstrative, dar atât. Sunt mai multe interdicții cu privire la ce poate să facă sau ce nu poate să facă, dar în principal nu poate juca meciuri oficiale și asta este el mai important”, a spus avocatul Cristian Jura.