Elisabeta Lipă este invitata lui Adrian Artene în cadrul podcastului „ALTCEVA„, care va putea fi vizualizat sâmbătă, 19 noiembrie, începând cu ora 19:00. Cea mai bună canotoare a secolului a vorbit despre sacrificiul pe care l-a făcut pentru aurul olimpic.
Cea mai bună canotoare din istorie, cu 8 medalii olimpice câștigate, a făcut sacrificii pentru a ajunge pe culmile gloriei. Elisabeta Lipă trebuia să treacă peste lacrimile fiului și să dea ce avea mai bun din punct de vedere profesional pentru a scrie istorie.
Dragoș, care acum are 24 de ani, fiul Elisabetei și al lui Cornel Lipă, își ruga mama să nu mai plece în cantonamente pentru a rămâne acasă cu el.
După cum mărturisește chiar canotoare în interviul realizat de către directorul editorial al grupului Gândul, acasă era tristețea de pe lume în momentul în care ea era nevoită să iasă pe ușă. Fericirea venea în momentul în care Elisabeta Lipă se întorcea acasă și îi alina dorul lui Dragoș.
(NU RATA: Elisabeta Lipă este invitată la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene)
„Normal că eu am lipsit din cele mai importante momente ale vieții lui, când e mic nu realizează, dar când e mare realizează că mama pleacă și el rămâne acasă și mama vine peste nu știu câte zile și n-are dimensiunea zilelor și doar simțea, era fericirea aia de pe lume când mă vedea și tristețea de pe lume când știa că trebuie să plec.
Și când plecam, se așeza în ușă și întindea mâinile și făcea «Mama, nu pleci nicăieri, mama» și dădea niște boabe de lacrimi de eu închideam ușa, plângeam până la Snagov și a doua zi, la antrenament, mă trezeam cu lacrimi.
Țin minte când am venit de la Atena, într-o seara mi-a zis plângând «Mama, nu-i așa că tu și 100 de medalii dacă vei cuceri, pe mine mă iubești cel mai mult?». Mă vedea că toată lumea mă invita, cea mai tare, cea mai bună, cea mai valoroasă, și a zis «Doamne, eu pe ce loc oi fi în viața mamei?», a povestit Elisabeta Lipă în cadrul podcastului „Altceva cu Adrian Artene”.
(VEZI ȘI: Florin Chilian este invitat la podcastul Altceva cu Adrian Artene)
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.