Românii au primit recent o veste bună din partea Guvernului. Oficialii au anunțat că în următoarea perioadă cetățenii se vor putea bucura de vouchere în valoare de 4.000 de lei. Iată ce trebuie să faci pentru a intra în posesia lor.
Din ce în ce mai multe persoane ajung să facă împrumuturi pentru a-și putea achiziționa electrocasnicele necesare sau pentru a putea renova locuința pe care o dețin. Astfel, Guvernul României a dorit să le ofere cetățenilor o soluție cât mai bună pentru a scăpa de aceste cheltuieli uriașe.
Marcel Boloș este cel care a făcut zilele trecute acest anunț cu privire la banii pe care românii ar putea să îi primească în momentul în care doresc să își renoveze locuința sau să își achiziționeze electrocasnice noi. Deși proiectul nu este încă finalizat, oficialii speră ca începând cu primul semestru al anului 2023 românii să poată primi acest ajutor.
Conform spuselor politicianului, banii se vor acorda o singură dată, sub formă de voucher, pentru familiile care au în întreținere mai mulți copii și nu au un venit foarte mare. Ministrul susține că acești bani vor fi de folos tuturor persoanelor care trebuie să își achiziționeze mașini de spălat, aragaze sau frigidere.
„Este vorba despre un voucher integrat, care are o componentă pentru condiţiile de locuire, în limita unei sume forfetare de 4.000 de lei, şi o componentă de rezilienţă socială, care are în vedere achiziţionarea de electrocasnice pentru persoanele vulnerabile, cele care sunt lipsite de venit sau care au în întreţinere mai mulţi copii.
Bugetul alocat este de 600 de milioane de euro. O componentă din acest buget este destinată voucherelor sociale şi de locuire. Sunt 2.200 de centre comunitare care sunt avute în vedere prin Programul Operaţional şi aşteptăm decizia finală”, a declarat Marcel Boloş