Apar noi detalii în cazul morții lui Nosfe. Artistul s-a stins din viață în data de 15 spre 16 octombrie, cu, doar, câteva ore după ce a susținut ultimul concert alături de Șatra Benz.
Nosfe a încetat din viață la vârsta de 37 de ani. În noaptea tragediei, artistul a urcat pe scenă alături de Șatra Benz, însă, nimeni nu avea să prevadă tragedia de după. Imediat după terminarea concertului a ajuns acasă, acolo unde totul s-a petrecut fulgerător.
Din primele informații, se pare că soția artistului a fost cea care a sunat la 112 pentru a anunța tragicul eveniment. Nosfe a căzut la pământ și nu s-a mai ridicat. Polițiștii au transmis un comunicat despre starea în care a fost găsit rapperul de către medici, în casa din Balotești.
Potrivit apropiaților, artistul nu se știa cu probleme de sănătatea.
„La data de 16 octombrie a.c., în jurul orei 3:26, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către o femeie, cu privire la faptul că, soțul acesteia a căzut în imobilul de domiciliu, din Balotești, și nu mai reacționează.
Imediat, polițiștii orașului Otopeni s-au deplasat la fața locului, pentru efectuarea activităților din competență, unde au identificat persoana în cauză, respectiv un bărbat în vârstă de 37 de ani.
Vezi și: VIDEO | ULTIMA APARIȚIE A LUI NOSFE. CE A FĂCUT ARTISTUL CU O SEARĂ ÎNAINTE SĂ SE STINGĂ DIN VIAŢĂ
De asemenea, la fața locului s-a deplasat și un echipaj medical, care a constatat decesul bărbatului respectiv”, a fost comunicatul oficial transmis de Poliția Română.