Începând cu 15 octombrie, românii vor avea posibilitatea de a casa mașinile mai vechi de 15 ani, iar în schimb, vor primi un voucher de 3.000 de lei. Directorul de Comunicare din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mihai Drăgan, a oferit informaţii despre prima ediție a programului „Rabla local”.
Mihai Drăgan a explicat în cadrul unui interviu ce înseamnă, de fapt, programul „Rabla local”, care este lansat în premieră în acest an. Românii care îşi casează maşinile, se pot folosi de suma pe care o primesc, dar, nu neapărat să îşi achiziţioneze un automobil nou.
CITEŞTE ŞI: NOI VOUCHERE DE LA STAT, DUPĂ COMPENSAREA FACTURILOR LA CURENT. CINE LE POATE PRIMI
Cei care vor să beneficieze de voucher, trebuie să meargă la primărie şi să depună dosarele pentru înscriere.
„Programul „Rabla local” îl lansăm, în premieră, la jumătatea lunii octombrie. Este un program ce se adresează cetăţenilor care doresc să caseze maşini, dar nu neapărat să şi achiziţioneze una nouă. Sperăm să prefere transportul în comun, pentru că e o variantă foarte, foarte sănătoasă pentru mediu. Programul acesta vine în contextul în care România are obligaţia, prin PNRR, să caseze până în anul 2026 un număr de 250.000 de autovehicule mai vechi de 15 ani.
Acest program îl lansăm pentru prima dată anul acesta, cu un buget de 50 de milioane de lei. Vom avea o primă de casare de 3.000 de lei pentru cetăţenii care doresc să-şi caseze maşinile, iar 80% din buget va fi suportat de către minister, prin Fondul pentru Mediu, şi 20% de către autoritatea publică locală. Programul se va desfăşura prin autorităţile publice locale, aşa că cetăţenii doritori trebuie să meargă la primărie şi să depună acolo dosarele pentru înscrierea în program.
Sperăm să casăm prin acest program, anul acesta, undeva în jur de peste 20.000 de autovehicule vechi. Cu siguranţă, dacă se va dovedi un succes, aşa cum se preconizează, sperăm să repetăm programul cu bugete mai mari în anii viitori”, a declarat Drăgan.
De asemenea, reprezentantul Ministerului Mediului a amintit şi de programele guvernamentale „Rabla Clasic” şi „Rabla Plus”.
„Ministerul Mediului susţine mobilitatea curată, mobilitatea verde şi vrem să îndrumăm industria auto către acest deziderat. Anul acesta, ministerul a oferit prin Fondul pentru Mediu cel mai mare buget din istoria programelor „Rabla„. Vorbim în total de peste 1,2 miliarde de lei, alocate în bugetele „Rabla Clasic” şi „Rabla Plus” pentru înnoirea pe de o parte a parcului auto, casarea maşinilor vechi şi achiziţionarea unora mai puţin poluante şi, bineînţeles, a maşinilor electrice şi hibrid plug-in.
Am lansat o nouă sesiune de finanţare pentru cele două programe, vinerea trecută, şi pot să vă spun că bugetul pentru „Rabla Plus”, cel puţin pentru persoanele juridice, a fost epuizat în 20 de minute de la deschiderea sesiunii de finanţare, iar bugetul pentru persoanele fizice în mai puţin de două ore. Până acum, anul acesta, s-au achiziţionat peste 5.000 de autovehicule electrice, dar cu siguranţă vor fi mult mai multe, pentru că, după cum ştim, sunt, încă, probleme cu componenta de livrări pentru acest tip de vehicule”, a completat Mihai Drăgan.