Dacă te gândești să deschizi o afacere și, încă, nu te-ai hotărât ce idee să implementezi, venim noi cu un concept pentru tine. Tot mai mulți antreprenori mizează pe afacerile de tipul celor care vin ca un răspuns la nevoile clienților. Astfel, o spălătorie auto de tip self-service este, mai nou, una dintre cele mai de succes afaceri. Iată cu câți bani poți începe o afacere de acest gen!
Afacerile în domeniul auto sunt unele dintre cele mai implementate în ultimii ani. Aceste business-uri aduc profit și nu implică un buget prea mare pentru cheltuielile de punere pe piață. Fie că vorbim de un magazin de piese auto sau de o spălătorie de tip self-service, românii sunt tot mai încântați de aceste idei din domeniul auto.
În primul rând, nu e nevoie să ai mulți angajați, deoarece clientul își va spăla singur mașina. Mai mult decât atât, plata se face numai în avans, iar clientul trebuie să-și cumpere credit sau jetoane de la automatele din spălătoria auto. Un avantaj ar fi să optezi pentru o firmă de mentenanță care să se ocupe de serviciile de care ai nevoie, în locul unor angajați.
Prețul serviciilor depinde de firma de mentenanță și de numărul de boxe de spălare necesare. În mod normal, prețul este cuprins între 100 și 200 de euro pentru a beneficia de serviciul firmei cu care vrei să colaborezi.
Un alt avantaj ar fi faptul că, spălătoriile auto cu fise funcționează la orice din zi sau din noapte, ceea ce poate aduce un număr considerabil de clienți, deoarece programul lor variază și astfel, își pot organiza treburile mai bine.
(CITEȘTE ȘI: O româncă a dat lovitura în afaceri după ce s-a lăsat de armată. În ce a investit tânăra)
Prima resursă importantă, de care ai nevoie pentru a demara o astfel de idee, este terenul pe care vei pune bazele afacerii. Următorul pas este obținerea unei autorizații de mediu de la Agenția Națională pentru Protecția Mediului din județul în care ai reședința.
Apoi, zona în care alegi să deschizi afacerea trebuie să fie una dintre cele mai accesibile, în așa fel încât să existe trafic pentru a atrage clienți.
Pentru implementarea acestei idei de afaceri, bugetul începe de la 16.000 de euro/boxă, fără TVA. Dacă spălătoria are 4 boxe, atunci trebuie să scoți din buzunar 64.000 de euro, fără TVA. Sumele investite pot fi recuperate într-o perioadă de 3-4 ani.