În data de 11 octombrie va avea loc o licitație cu peste 500 de monede care ilustrează Istoria României. Printre cele mai importante piese este moneda de 5 lei din anul 1881. Moneda de argint are o valoare de piață enormă.
„Licitația unei Colecții de Numismatică aproape Completă” va cuprinde monede din cele mai vechi timpuri ale României, care se află în stare bună, foarte bună și chiar impecabilă. Dintre cele 500 de monede care vor fi scoate la licitație în data de 11 octombrie, 28 vor fi cele mai râvnite de colecționari.
Piesa care promite să acapareze atenția publicului este moneda de 5 lei din 1881 care are șase stele și șase raze pe muchie. Prețul de pornire al acesteia va fi de 4.000 de euro, dar cum valoarea sa de piață este de până la 20.000 de euro, rămâne de văzut care va fi prețul pe care îl vor plăti cei pasionați. (CITEȘTE ȘI: Mai știi celebra monedă de 20 lei cu chipul lui Ștefan cel Mare, din anii ’90? Se vinde cu 120.000 de euro acum, în 2022)
Moneda cu chipul Regelui Carol I al României a fost realizată de gravorul Friedrich Wilhelm Kullrich într-un stil de colecție. Modelul său cu totul special care a fost pus la dispoziția publicului larg a fost o premieră pentru români.
Anul 1881 este cel în care, sub domnia Regelui Carol I, România trece printr-o adevărată revoluție industrială care îi va aduce mari progrese spre sincronizarea sa cu țările europene.
Ca urmare, moneda de 5 lei din 1881 are o valoare atât de mare deoarece amintește de un moment extrem de important din evoluția României. CITEȘTE ȘI: Dacă ai așa ceva acasă, te îmbogățești! Moneda veche de 500 de lei care se vinde acum, în 2022, cu 119.000 de euro)