Ilie Poenaru, antrenorul principal al „Bătrânei Doamne” a declarat la conferința de presă premergătoare duelului de pe „Municipal” că vremea alibiurilor s-a încheiat și că de acum încolo echipa sa va trebui să abordeze toate meciurile la victorie.
„Am analizat și jucătorii au înțeles ceea ce ne dorim. Suntem datori față de fani și club, față de toată lumea, să remontăm acest semieșec printr-o victorie la Botoșani. Le-am spus-o, toate meciurile le vom juca la victorie și le vom aborda așa cum am abordat anumite reprize ale meciurilor jucate până acum. Suntem realiști, nu putem avea un asemenea ritm pe toată durata jocului dar trebuie să o facem măcar 70-75 de minute. Aici trebuie să ajungem, la nivelul ăsta de joc și de ritm și trebuie să ne creăm mai multe ocazii de gol. Nu mai trebuie să ne alegem reprizele, meciurile și adversarii când să jucăm”, a declarat Ilie Poenaru.
Tehnicianul „alb-roșilor” crede că pe „Muncipal”, echipa sa poate repeta jocul bun făcut în deplasare în meciurile cu Sepsi și Rapid, asta și datorită conjuncturii create de stilul de joc al adversarului.
„Faptul că Botoșaniul este o echipă care nu se închide, nu se apără pentru a juca pe contraatac, este bine pentru noi. Este o echipă care joacă fotbal bun, de calitate, e o echipă cu care se poate juca de la egal la egal. Va fi un meci deschis și sper că la final vom avea cele trei puncte“, a conchis Poenaru.
FC Botoșani – UTA, se va disputa vineri, de la ora 18:45, partida urmând a fi în direct pe Digi Sport, Orange Sport și Prima Sport.