Madame Clarence nu doar că s-a întors, dar a și făcut-o într-un mare stil, cu detalii năucitoare din trecutul celui mai experimentat travestit din România. Un trecut atât de interesant, încât însuși Corneliu Vadim Tudor ar fi vrut să îl transpună într-o carte care să dăinuiască peste generații. În „episodul” trecut al „Întoarcerii lui Madame”, personajul nostru vorbea cu patos despre cei mai în vogă bărbați din spațiul public. Acum, doamna Clarence dezvăluie, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, amănunte năucitoare ale conexiunii pe care a avut-o cu cel care putea deveni președintele României, Corneliu Vadim Tudor!
Recunoscut om de cultură, întemeietorul PRM-ului demonstra ori de câte ori avea ocazia că stăpânește cunoștințe din domenii vaste.
Acest aspect al vieții lui Vadim Tudor s-a întrepătruns cu influența și nevoia de putere de care politicianul dădea dovadă în aparițiile sale. Astfel, fostul senator a ajuns la unul dintre cele mai controversate personaje ale ultimului deceniu, Madame Clarence.
Madame Clarence, cel mai experimentat travestit din România, nu se dezice de trecut. Recunoaște că a intrat în contact cu numeroși oameni de renume, pe care nu dorește, însă, nici acum, să îi nominalizeze.
Acest fapt s-a dorit a fi fructificat și de către Corneliu Vadim Tudor, care, deși a publicat zeci de volume de poezii și proză, intenționa să își extindă activitatea de scriitor.
„Negocierile” dintre Clarence și cel supranumit „Tribunul” s-au oprit când travestitul a simțit intențiile lui Vadim Tudor, și anume acelea de a scoate la lumină numele persoanelor cu influență care se perindau într-o lume prohibitivă.
„Am vorbit foarte mult timp cu Vadim Tudor, după apariția mea la Capatos. A fost curios să mă cunoască, știi că el era un om foarte impulsiv.
Am mers la el, ne-am cunoscut și mi-a aflat toată situația și mi-a propus să facă o carte cu toată viața mea. A zis că o sponsorizează el, numai să îi dau detalii, să îi spun, el scria.
Mi-a spus așa: «Ar fi foarte interesant ca un om de la noi care a fost printre primii asumați și mai ales tu, ca vârstă, ai cunoscut foarte multe persoane!». Aș fi vrut să fac, dar ce m-a reținut, n-am vrut și am tot lungit-o, pentru că el voia persoane cu nume”, povestește Madame Clarence pentru CANCAN.RO.
„Și voia persoane politice, persoane artistice, din toate mediile voia, dar cu influență. Și atunci eu nu zic că nu am cunoscut asemenea persoane. Am cunoscut, dar ce rost are să le spun? Unii dintre ei au murit, deci sunt lipsiți de apărare, nu mai aveau cum să se mai apere sau ce să zică.
Sau ăștia care sunt, ce rost are, poate și-au făcut o familie, poate au luat alt drum. De ce să spun eu ce au făcut ei în tinerețe sau ce aventuri au avut?
Poate a fost o aventură, poate a fost o plăcere. Mă chema mereu Vadim, chiar mă și ajuta cu ce avea el, câte puțin, un om foarte cu capul pe umeri!”, ne-a mai declarat Madame Clarence.
Madame Clarence continuă șirul explicațiilor și dezvăluie, cu lux de amănunte, cum au decurs tratativele pentru întocmirea cărții despre viața celui mai cunoscut travestit român.
„Și l-am tot ținut eu așa, că azi, că mâine, că o să scriu, că o să vin să mai dau detalii. El deja începuse să noteze. Când am intrat la el în birou s-a uitat lung, m-a poftit pe scaun, frumos, politicos, am stat de vorbă, m-a întrebat despre viața mea și mi-a propus: «Ce ai spune dacă eu ți-aș face o carte?».
Am stat puțin pe gânduri, i-am spus «Da, mi-ar plăcea să scoateți o carte!».
A doua zi când m-a mai chemat, mi-a explicat despre ce este vorba și a spus că el ar vrea o carte cu conținut mai mare, dar și cu nume din toate domeniile, ce am cunoscut, atunci m-am abținut.
Și l-am tot dus cu vorba, l-am tot dus cu vorba, până când, săracul, a dispărut. Îmi pare foarte rău de el, Dumnezeu să îl odihnească!”, a mai adăugat fosta „muză” a lui Corneliu Vadim Tudor.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.