Un caz din județul Vaslui i-a uimit pe oameni, mai ales după ce a ieșit la iveală o decizie luată de judecători. Un soț agresiv a fost obligat să rămână în aceeași casă cu soția sa, dar să nu se apropie la mai puțin de cinci metri de aceasta.
Povestea celor doi soți din localitatea Drânceni a devenit virală, mai ales după ce judecătorii au luat o decizie neașteptată. Din cauza violenței domestice pe care era nevoită să o suporte din partea celui pe care îl iubea, femeia a apelat la ajutorul organelor de poliție. Pentru a rezolva cât mai bine problema, oamenii legii au hotărât să le mai acorde o șansă celor doi și să îi oblige să locuiască împreună.
Totul a început în momentul în care bărbatul în cauză a fost reclamat de către partenera sa la poliție pentru violență domestică. Acesta este o persoană agresivă, care nu rata ocazia de a-i aplica soției sale rele tratamente din diferite motive. Judecătoria din Vaslui a analizat cu atenție cazul și a luat cea mai bună decizie pentru ambele persoane.
Astfel, bărbatul este obligat să locuiască în aceeași casă cu partenera lui, însă trebuie să păstreze o distanță de cel puțin cinci metri. Locuința în care și-au petrecut ultimii ani are mai multe camere, unele în fața casei, iar altele în spate, ceea ce le-a permis oamenilor legii să emită un astfel de ordin judecătoresc. În următoarele șase luni agresorul va fi nevoit să își petreacă timpul în camerele din spate, urmând ca soția lui să se stabilească în partea din față a locuinței.
Asemenea decizii sunt luate de către judecători în momentul în care una dintre persoane nu are unde să locuiască pe toată perioada de valabilitate a ordinului de protecție. În următoarele șase luni, poliția va avea dreptul să vină și să verifice dacă sunt sau nu respectate regulile impuse. În cazul în care bărbatul va continua să fie violent, ar putea risca ani grei de închisoare.