Juratul de la "Arena leilor", DRAGOȘ ANASTASIU, despre cum să obții 1.000.000 €
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Știri » Sport » Teja, mulțumit cu remiza contra „rechinilor”: „A fost un meci echilibrat!”

Teja, mulțumit cu remiza contra „rechinilor”: „A fost un meci echilibrat!”

De: Cristian P 09/08/2022 | 09:03
Teja, mulțumit cu remiza contra „rechinilor”: „A fost un meci echilibrat!”

Mihai Teja, antrenorul principal al FC Botoșani, s-a declarat mulțumit cu remiza înregistrată în disputa cu Farul Constanța, scor 1-1.

„Eu cred că a fost un meci echilibrat. În prima repriză au fost ocazii și de o parte și de cealaltă. Dacă dădeam și al doilea gol, la 2-0 era mai greu pentru ei. Ne-au dominat la fazele fixe, ne-au împins mai mult acolo. Prima repriză a fost bună, a fost un meci spectaculos. Chiar dacă suntem la început de drum, au trecut abia patru etape, noi am schimbat mulți jucători, nu s-au omogenizat încă toți, s-au făcut greșeli. Dar, vreau să-i felicit pe băieți, a fost un meci cu ritm. Și noi am avut ocazii și ei au avut. Le mulțumesc și suporterilor care au veni într-un număr mare. Fotbalul cu suporteri este cel mai frumos și de aceea ne-am apucat de fotbal, să avem o asemenea atmosferă. Mai mult curaj, mai multă personalitate ne trebuie. Eu cred că vom forma o echipă bună aici la Botoșani. Nu avem nicio înfrângere, acumulăm puncte, chiar dacă ne doream să câștigăm. Trebuie să revenim repede, avem meciuri frumoase și bune în față, pentru că duminică jucăm la campioana CFR. Mergem să ne batem de la egal cu egal”, a declarat Mihai Teja, antrenorul principal al formației FC Botoșani.

Neînvinse în acest debut de sezon, cele două formații au contabilizat câte 8 puncte în clasament, Farul fiind pe locul 4, iar FC Botoșani pe locul 5, cu un golaveraj inferior. Podiumul în SuperLigă este alcătuit din CFR Cluj (9 puncte), Rapid (9 puncte) și FC Hermannstadt (8 puncte).

La polul opus, pe ultimele trei locuri ale clasamentului se află Chindia (2 puncte), „U” Cluj (2 puncte) și CS Mioveni (1 punct).

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Cum arată Brigitte Pastramă după ce a dispărut din showbiz. Nu o recunoaște nimeni: și-a topit acidul din buze și nu mai are extensii
Cum arată Brigitte Pastramă după ce a dispărut din showbiz. Nu o recunoaște nimeni: și-a...
FOTO. A dansat twerk în fața ei, după ce a sugrumat-o! Cea mai controversată luptătoare
FOTO. A dansat twerk în fața ei, după ce a sugrumat-o! Cea mai controversată luptătoare
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Cum arată și cu ce se ocupă fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță. Câți copii are cu femeia de care s-a îndrăgostit înainte să o cunoască pe Monica Bârlădeanu
Cum arată și cu ce se ocupă fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță. Câți copii...
Jador nu s-a putut abține după declarația publică a Oanei Ciocan! Ce a făcut artistul, când a auzit ce a spus fosta iubită despre el, în plin scandal cu Zanni?
Jador nu s-a putut abține după declarația publică a Oanei Ciocan! Ce a făcut artistul,...
Fructul care pune în funcțiune activitatea creierului și curăță celula nervoasă. Medicul Vlad Ciurea: „Este formidabil”
Fructul care pune în funcțiune activitatea creierului și curăță celula nervoasă. Medicul Vlad Ciurea: „Este...
Masacrul cu sute de morți care a ieșit la iveală după două luni. „Au ucis oameni întreaga zi”
Masacrul cu sute de morți care a ieșit la iveală după două luni. „Au ucis...
VIDEO Umilință pentru armata lui Putin. Cea mai modernă dronă a Moscovei a fost doborâtă și este în mâinile ucrainenilor (presă)
VIDEO Umilință pentru armata lui Putin. Cea mai modernă dronă a Moscovei a fost doborâtă...
Cât ulei trebuie să consume o mașină?
Cât ulei trebuie să consume o mașină?
Primele imagini de la nunta Monicăi Bârlădeanu cu Valeriu Gheorghiță. Cine au fost vedetele invitate la marele eveniment | VIDEO
Primele imagini de la nunta Monicăi Bârlădeanu cu Valeriu Gheorghiță. Cine au fost vedetele invitate...
"De data asta nu mai scapi" - Fata de 18 ani UCISĂ, la Bacău, de...
Oana Roman nu înțelege persoanele care sunt invidioase pe cele înstărite:
Oana Roman nu înțelege persoanele care sunt invidioase pe cele înstărite: "Îi vedem pe alții...
Un bilet scris de Robert, descoperit la scurt timp după ce el și Giuly au fost descalificați din
Un bilet scris de Robert, descoperit la scurt timp după ce el și Giuly au...
A murit strivit între fiare, la 11 ani, după ce a mers cu tatăl său să-i arate cum conduce TIR-ul. Filmul accidentului cumplit de pe Autostrada Soarelui
A murit strivit între fiare, la 11 ani, după ce a mers cu tatăl său să-i...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
Noua actualizare Samsung blochează telefoanele Galaxy. Modele vizate
Noua actualizare Samsung blochează telefoanele Galaxy. Modele vizate
PISICA supraviețuitoare de pe Titanic! „Am văzut-o cum își SALVA puii...
PISICA supraviețuitoare de pe Titanic! „Am văzut-o cum își SALVA puii...
Ce nu s-a văzut la nunta Lorei cu Ionuț Ghenu! Detaliile care stârnit un val de reacții pe Internet: „Am plâns, dar...”
Ce nu s-a văzut la nunta Lorei cu Ionuț Ghenu! Detaliile care stârnit un val...
Un bărbat a decis să își filmeze soția, ca să vadă ce face pe ascuns în garaj. Femeia a fost arestată după ce soțul ei a spionat-o
Un bărbat a decis să își filmeze soția, ca să vadă ce face pe ascuns...
Brandul prezent în viața românilor pe timpul comunismului reînvie: ”Spune o poveste memorabilă a unei tradiții românești”
Brandul prezent în viața românilor pe timpul comunismului reînvie: ”Spune o poveste memorabilă a unei...
Se plătesc 650 de lei/zi. Banii sunt virați direct pe card. Românii vor primi și bonus
Se plătesc 650 de lei/zi. Banii sunt virați direct pe card. Românii vor primi și...
Ea e Cristina, fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță. A lăsat-o și s-a cuplat cu Monica Bîrlădeanu. Au fost împreună 20 de ani
Ea e Cristina, fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță. A lăsat-o și s-a cuplat cu...
Competiția ce provoacă liceenii din București să dezvolte jocuri video
Competiția ce provoacă liceenii din București să dezvolte jocuri video
„Declaraţia îndrăzneaţă” a Prinţesei Kate la revenirea sa în viaţa publică
„Declaraţia îndrăzneaţă” a Prinţesei Kate la revenirea sa în viaţa publică
TAXA de care nimeni nu scapă. Statul o mărește garantat în 2025: Sacrificii din partea tuturor
TAXA de care nimeni nu scapă. Statul o mărește garantat în 2025: Sacrificii din partea...
Ultima decizie a lui Ceaușescu. Dictatorul, debusolat total
Ultima decizie a lui Ceaușescu. Dictatorul, debusolat total
Este oficial. Digi RCS-RDS România a făcut anunțul începutului de octombrie
Este oficial. Digi RCS-RDS România a făcut anunțul începutului de octombrie
Gestul superb făcut de Valentina Pelinel pentru vedeta mutilată cu ciocanul de fostul soţ! Totul a fost făcut public
Gestul superb făcut de Valentina Pelinel pentru vedeta mutilată cu ciocanul de fostul soţ! Totul...
Lora și Ionuț Ghenu au fost fabuloși la dansul mirilor. Imagini superbe de la nunta celor doi. Cum au arătat tortul și mărturiile
Lora și Ionuț Ghenu au fost fabuloși la dansul mirilor. Imagini superbe de la nunta...
Povestea cuplului care a renunțat la casa lor pentru a trăi permanent pe mare. Ce i-a determinat să facă acest pas radical
Povestea cuplului care a renunțat la casa lor pentru a trăi permanent pe mare. Ce...
Cât timp ar trebui să stai la duș, de fapt. Greșeala pe care o fac mulți, de asta apar aceste probleme
Cât timp ar trebui să stai la duș, de fapt. Greșeala pe care o fac...
Meteorologii Accuweather anunță o vreme surprinzătoare de Crăciun și Revelion în București și în celelalte orașe din România. Pe ce dată vin zăpezile în decembrie
Meteorologii Accuweather anunță o vreme surprinzătoare de Crăciun și Revelion în București și în celelalte...
Schimbare radicală de situație. Alexandru Ciucu vrea să se împace cu Alina Sorescu: „Părinții ar trebui să rămână împreună”
Schimbare radicală de situație. Alexandru Ciucu vrea să se împace cu Alina Sorescu: „Părinții ar...
×