O femeie a avut parte de o surpriză uimitoare în momentul în care a ajuns la spital din cauza unei crize la nivelul rinichilor. Deși credea că suferă de anumite renale, a descoperit în urma unor controale mai amănunțite că viața i se va schimba radical.
Venirea pe lume a unui copil este un motiv de bucurie în orice familie, dar când acest lucru se întâmplă pe neașteptate, totul capătă un sens și mai frumos. Printr-o astfel de experiență au trecut și soții Jaegers în urmă cu 6 ani.
Stephanie este numele femeii care a chemat salvarea de urgență, după ce acuza dureri uriașe la nivelul rinichilor. Atât ea, cât și soțul ei credeau că este vorba despre câteva pietre la rinichi care trebuie eliminate, însă au aflat că vor deveni părinți în scurt timp. În ultimele 9 luni, viitoarea mămică nu a avut parte de schimbări vizibile precum creșterea în greutate sau grețuri, tocmai de aceea nimic nu a prevestit ceea ce avea să se întâmple.
„Shaun Jude Jaegers s-a născut la ora 3:50 în această dimineață și cântărește 3 kilograme. Încă suntem în stare de șoc având în vedere evenimentele din ultimele ore, dar apreciem urările de bine și rugăciunile. Acum trebuie să facem toate pregătirile din cele 9 luni în doar 2 zile!”, a fost mesajul proaspătului tătic pentru prietenii săi de pe Facebook.
Cei doi soți mai aveau acasă deja trei copii, iar lui Stephanie i s-a spus clar după ultima sarcină că orice s-ar întâmpla, nu va mai putea rămâne niciodată însărcinată. În momentul în care a aflat că va aduce pe lume un al patrulea copil, femeia a fost foarte bucuroasă. Prezentația pelviană a copilului nu le-a permis medicilor să descopere această sarcină la început. Cu alte cuvinte, micuțul avea capul poziționat în partea superioară a uterului, iar picioarele pe canalul de naștere.