Examenul de Bacalaureat le dă bătăi de cap multor adolescenți, în fiecare an. Săptămâna aceasta, au început probele scrise, iar “perlele” au “răsărit” imediat. Proba de limba și literatura română a scos la iveală o serie de formulări care i-au amuzat, probabil, copios pe unii dintre profesorii selectați să corecteze lucrările.
Unul dintre subiecte presupunea redactarea unui eseu legat de o comedie studiată la clasă. Nu toți candidații au prins însă ideea și s-au lansat în afirmații care mai de care mai hazardate.
Notele vor fi afișate abia pe 27 iunie, iar, până atunci, speranța de promovare va dăinui în inimile tuturor.
(NU RATA: PERLE LA BAC, LA LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ. CELE MAI TARI „DUME” DIN TOATE TIMPURILE)
Iată unele dintre cele mai haioase “perle” de la examenul de Bacalaureat din 2022:
„Comedia, care mai mereu e dramatică, aparține genului liric, iar Ion Luca Caragiale este unul dintre cei mai mari scriitori români. Lumea îl știe cu «Scrisoarea pierdută», dar să nu uităm că el a scris și volume întregi de poezii”.
„Personajele lui Caragiale au nume simpatice. Trahanache e făcut din cocă moale şi Tipătescu care merge tipa-tipa şi Caţavencu care turuie ca o moară stricată”.
„Personalitățile înseamnă oameni care au făcut lucruri mari în viaţă şi acum sunt morți. Nu ai emoții cu morți”.
„Particularitățile unei comedii sunt multe: piesa te face să râzi de prostia personajelor, folosește dialogurile sănătoase și critică politicienii venoși.”
„Personalităţile care mă impresionează pe mine sunt cântăreţii de top şi fotbaliştii din liga I.”