Campioana României, CFR Cluj, merge „ceas” în amicalele verii. După victoria cu 2-0 în fața vicecampioanei Sloveniei, FC Koper, ardelenii au bifat un nou succes în această perioadă de pregătire, trecând la scor de neprezentare, 3-0 (0-0) de formaţia Napredak Krusevac, clasată pe locul 8 în ediția trecută a primei ligi din Serbia.
Trupa lui Dan Petrescu s-a impus prin golurile marcate de Marko Dugandzic (min.57), Jefte Betancor (min.72) şi Lovro Cvek (min.78). În acest test, „Bursucul” a mizat din primul minut pe Bălgrădean – Braun, Graovac, Yuri, Roger – Nana Boateng, Muhar – Deac, Hammershoy-Mistrati, Birligea – Debeljuh, pe parcursul duelului în teren intrând și R. Sava, Bălan, Kolinger, Brucic, Hoban, Dugandzic, Cvek, Petrila, Ad. Păun, M. Bordeianu, Yeboah, Gîdea, Itu și Sacko.
În utimele două amicable din Austria, CFR Cluj va întâlni Partizan Belgrad (24 iunie) și Hajduk Split (25 iunie).
Așa cum v-am informat, campioana României va debuta în primul tur al preliminariilor Champions League împotriva armenilor de la Pyunik Erevan. Turul se va juca pe 5/6 iulie în Armenia și 12/13 iulie în Gruia. Dacă vor trece de campionii Armeniei, Pyunik Yerevan câștigând de 15 ori campionatul, de opt ori Cupa și de nouă ori Supercupa, băieții lui Dan Petrescu vor întâlni în turul al doilea preliminar, învingătoarea dintre Dudelange sau KF Tirana. Meciurile din această fază a competiției sunt programate pe 19/20 iulie (turul) și 26/27 iulie (returul), prima manșă urmând a se disputa pe terenul învingătoarei dintre CFR și Pyunik.
Dacă va fi eliminată în turul doi preliminar din Champions League, CFR Cluj va juca în turul trei preliminar din Europa League.