Elevii care au terminat clasa a opta, se pregătesc să susțină primul examen important din viața lor și anume Evaluarea Națională. Înainte de a intra în sala de examen, adolescenții trebuie să țină cont de următoarele reguli foarte importante pentru a nu fi dați afară.
Mâine are loc prima probă a Evaluării Naționale 2022, iar atât elevii, cât și părinții au emoții foarte mari. Deși este un pas foarte important în viața oricărui viitor adult, acest examen nu r trebui privit cu teamă, ci fiecare ar trebui să pășească cu încredere în sala în care urmează să susțină examenul. Înainte de asta, totuși, este nevoie de o reamintire a regulilor de bază în ceea ce privește desfășurarea evenimentelor.
Pentru că este vorba de un examen care le va decide viitorul elevilor, aceștia vor avea de respectat câteva reguli foarte importante. Mâine dimineață, toți participanții vor fi nevoiți să își lase bagajele într-o încăpere păzită cu atenție de câteva cadre didactice și vor intra în sălile de examen până în ora 8:30. După această oră, niciun participant nu va mai avea voie să intre sau să iasă din clasă. La ora 9 vor fi primite subiectele, urmând să fie împărțite tuturor celor prezenți, iar examenul va putea să înceapă.
În primul rând, elevii care au terminat clasa a opta nu vor avea voie să intre în sala de examen cu telefoane, materiale didactice, ciorne proprii sau orice alte obiecte care i-ar putea ajuta să se inspire în vederea rezolvării subiectelor. De asemenea, aceștia nu au dreptul de a comunica cu niciun alt elev aflat în încăpere sau cu vreunul dintre profesorii supraveghetori. Oricine va încălca aceste reguli, va fi eliminat imediat, deoarece această acțiune este considerată tentativă de fraudă.