În data de 1 iunie 2022, Florin Salam și Roxana Dobre au spus un „DA!” hotărât în fața ofițerului de stare civilă, într-un cadru absolut superb, mai cu seamă pe plajă. Seara, a avut loc petrecerea de nuntă, care s-a ținut într-un club exclusivist de la malul mării. Ireal câți euro a costat meniul la nunta „regală”! Invitații au mâncat caviar, homar, foie gras și coaste de miel din Noua Zeelandă.
Florin Salam și Roxana Dobre au avut parte de o nuntă superbă, iar CANCAN.RO v-a ținut la curent cu toate detaliile. De data aceasta aducem în prim-plan meniul bogat în bucate delicioase de la petrecerea care a avut loc după ceremonie. Mega-party-ul s-a ținut la NUBA, un local exclusivist de la malul mării. Invitații au avut parte de o seară pe cinste!
La petrecere, meniul a costat 350 de euro pentru o singură persoană. Iar, printre „vedetele” culinare care au tronat pe mesele invitaților s-a numărat și caviarul, homarul, foie gras și coastele de miel din Noua Zeelandă.
Ceremonia a avut loc la malul mării, pe plaja clubului NUBA, într-un cadru superb, divin, iar cei doi îndrăgostiți au spus “DA!” în sunetul valurilor. Cununia religioasă a avut loc la o biserică extrem de cochetă, Adormirea Maicii Domnului, din Mamaia. Petrecerea care a încununat unirea destinelor ”Regelui” și ”Reginei” în fața lui Dumnezeu a avut loc la Nuba, cea mai exclusivistă locație de pe litoral.