Vladimir Putin a declarat recent că va majora pensiile, alocațiile și salariul minim din Rusia. Analiștii economici consideră că Președintele ar face această mișcare ca poporul să nu vadă impactul războiului asupra economiei.
Vladimir Putin a organizat recent o reuniune a Consiliului de stat din Moscova în care a anunțat că a dat un nou ordin. Potrivit actului dat de Liderul de la Kremlin, pensiile, salariile și alocațiilor din Rusia vor crește cu 10%, începând de vara aceasta.
„Când spun ‘dificil’, nu înseamnă că toate aceste dificultăți au legătură cu operațiunea militară specială”, a spus Președintele Rusiei miercurea aceasta. (CITEȘTE ȘI: Condiţiile în care Rusia ar putea lansa arme nucleare. Putin nu mai ține cont de nimic și va da ordinul?!)
După cum a anunțat Liderul de la Kremlin, mărirea pensiilor ar urma să intre în vigoare de la 1 iunie. De asemenea, majorarea salariului minim ar începe de la 1 iulie. Cu toate acestea, analiștii economici susțin că măsurile nu vor duce la nicio creștere reală, ci la o scădere bruscă a banilor primiți.
Potrivit analiștilor, veniturile reale ale rușilor vor scădea ci 7,5%, iar salariile, cu 7,6%. Gradul de sărăcie din Rusia va crește la 12,6%. Comparativ cu anul 2021, când era 11%, se vor observa efectele cauzate de războiul din Ucraina asupra economiei.
După spusele unui analist german, Putin duce acum cel mai scump război din istorie. În trei luni de invazie asupra Ucrainei, Rusia ar fi cheltuit deja 34 de miliarde de dolari. Cei mai mulți bani au fost investiți în tehnica și echipamentele militare care au fost distruse de adversari. Pagubele ajuns la 230 de milioane de dolari pe zi.
„Putin trebuie să bage mâna mult mai adânc în buzunar când vine vorba de echipamente pierdute. Numai crucişătorul Moskva a costat 750 de milioane de dolari”, a spus Tomi Ahonen, analist economic. (CITEȘTE ȘI: Liderul de la Kremlin a devenit instabil mintal?! Ei sunt oamenii care îl pot îndepărta pe Putin de la putere)