Să vezi și să nu crezi! Un cuplu din Illinois, SUA, care îşi renova casa a găsit în perete ceva incredibil. Inițial, au crezut că ar fi legat de scena unei crime, însă când s-au uitat mai atent, nu le-a venit să creadă! Ce au descoperit, de fapt, în locuința lor?
Nu este legat de vreo peliculă a unui film și nici nu este o glumă! Un cuplu din Illinois, SUA, care își renova casa a găsit în perete ceva incredibil. Întreaga poveste a început în data de 16 aprilie, când Rob și Gracie Jones s-au gândit să lucreze la renovarea casei lor. Locuința respectivă datează din 1959. Totuși, nu le-a venit să creadă ce au putut să descopere într-un perete. Au crezut că e legat de vreo scenă a unei crime!
În timp ce continuau renovările în baie, în interiorul unui perete au descoperit un ambalaj „suspect”. La o privire mai atentă, cei doi americani au descoperit că, de fapt, erau o pungă de cartofi prăjiți de la McDonalds, pe jumătate mâncată, dar veche de peste… 60 de ani!
Sub nicio formă nu se gândeau că vor găsi acest lucru chiar în peretele din baia locuinței. Gracie, uimită de această descoperire, a spus, potrivit CNN: „În acel moment ne uitam unul la celălalt, gândindu-ne dacă ar trebui să sunăm la poliție. Am crezut că am descoperit ceva rămas de la scena unei crime. Am fost ușurați când am descoperit că în interior erau niște cartofi prăjiți”.
Mai mult decât atât, cartofii prăjiți căpătaseră, în timp, o culoare maronie și, culmea!, nu prezentau niciun fel de miros: „Am văzut cartofii și nu ne-a venit să credem. Ne-am întrebat cum de s-a putut ca acești cartofi să se păstreze atât de bine”.
Cercetând punga „suspectă” de cartofi prăjiți de la McDonalds, au aflat faptul că ambalajul respectiv era folosit în perioada 1955 – 1961, potrivindu-se, practic, și cu data la care a fost făcută casa: 1959. Mai mult decât atât, restaurantul din zona a fost construit în același an cu locuința.
„Am fi bucuroși să-i vindem, iar dacă nu, o să-i păstrăm ca pe un obiect de istorie”, a spus Gracie despre punga cu cartofii prăjiți, pe jumătate mâncați, de la McDonalds.
Sursă foto: Pixabay