Crin Antonescu, politician și istoric, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție specială, transmisă live de Gândul. Acesta a vorbit despre un subiect care, începând cu anul 2016, a suscitat numeroase interpretări, controverse și semne de întrebare. Mai exact, ieșirea – fără nicio explicație la acea vreme – a lui Crin Antonescu din politică și din viața publică. Asta în condițiile în care mulți vedeau în el un lider cu vocație și un viitor președinte al României.
„M. Tucă: De ce ai ieșit din politică?
C. Antonescu: Pentru că nu am mai fost interesat de această activitate. Pentru că m-am gândit că tot ce am avut de spus, am spus și că nu am soluții pe mai departe. Mă gândeam să ies din prima zi în care am intrat. În permanență am avut o anumită stinghereală, nu eram ca peștele în apă. Nu regret nici c-am stat, nici că am plecat. Sunt mai bine ca niciodată.
M. Tucă: Adică, ai început să faci numai ce vrei tu…
C. Antonescu: Eu, ca să fiu sincer, și cât am făcut politică am încercat să fac numai ce voiam eu. Numai că, fie și dacă luăm formalitățile, nu poți face numai ce vrei tu. Paradoxal, am făcut mai mult și mai întreg ce voiam eu, câtă vreme nu am fost președinte al partidului în care am servit. Pentru că, ăsta este un paradox, cu cât ești mai sus pe scară, ești mai puțin liber. În sensul ăsta boem în care vorbim noi. Cu cât reprezinți mai mulți oameni, nu poți să faci ce vrei.”
Află totul despre războiul din Ucraina doar la Marius Tucă Show pe gândul.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.