Codul Rutier a suferit noi modificări. Se dau amenzi mult mai mari celor care își împrumută mașina, dacă refuză să le dea polițiștilor date despre șoferii de ocazie. Aceștia pot plăti până la 2.900 lei, fără să aibă posibilitatea de a achita jumătate din valoarea amenzii în termen de 15 zile.
La sfârșitul lunii februarie 2022 s-au făcut noi modificări în Codul Rutier, însă nu multă lume știa asta. De acum înainte, proprietarul mașinii va suferi din perspectiva factorului bonus/malus în cazul în care cel aflat la volan este implicat într-un accident sau dacă este prins conducând sub influența alcoolului.
”Potrivit dreptului comun, proprietarul unui bun trebuie să asigure paza juridică a acestuia, atât din punct de vedere material, cât și în ceea ce privește folosirea efectivă a acestuia. Din această perspectivă, proprietarului unui vehicul îi revine responsabilitatea de a cunoaște persoana care îi conduce vehiculul”, a declarat Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
CITEȘTE ȘI: ATENȚIE, ȘOFERI! AMENZI USTURĂTOARE PENTRU CEI CARE NU AU ACEST ACT ASUPRA LOR
În primul rând, pentru cei care vor ignora solicitările poliției rutiere de a comunica datele șoferului de ocazie, amenda va trebui achitată integral. Adică, în acest caz, nu se va mai aplica regula de acum a plății, în termen de 15 zile, a jumătate din minimul amenzii. Ci se va plăti exact cât este trecut pe procesul-verbal de contravenție.
Cei care încalcă noile reglementări ale Codului Rutier vor primi o amendă ce face parte din clasa a patra de sancțiuni (între 9 și 20 de puncte-amendă). În prezent, deoarece punctul-amendă este de 145 lei, sancțiunile se pot ridica la sume cuprinse între 1.305 și 2.900 lei.
Astfel, ”dacă un proprietar poate scăpa acum cu o amendă de 652,5 lei în caz de achitare rapidă, în viitor acesta va plăti cel puțin 1.305 lei, dacă nu chiar mai mult”, potrivit avocatnet.ro.
Măsura este necesară deoarece, în prezent, proprietarii de mașini tind să ignore solicitările poliției sau să transmită date greșite.
La solicitarea poliției rutiere, proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice acesteia, în termenul indicat în cuprinsul solicitării, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice.
Termenul indicat în cuprinsul solicitării nu poate fi mai mic de 20 de zile, calculat începând cu ziua imediat următoare celei în care se transmite solicitarea.
VEZI ȘI: ATENȚIE, INTRĂ ÎN VIGOARE ÎN TOATĂ ROMÂNIA! SE DAU AMENZI USTURĂTOARE