CANCAN.RO vă prezintă detalii inedite despre trupele românești care au făcut furori în trecut. Le cumpărai albumele și casetele de la chioșcuri de ziare și dădeai casetofonul tare, ori de câte ori le ascultai piesele. Au fost virale când nu exista termenul de ”viral”, au adunat sute și poate mii de concerte, dar s-au destrămat și mai toată lumea a uitat. Săptămâna aceasta a venit rândul trupei Ca$$a Loco.!
Noi suntem aici și vă prezentăm, în fiecare sâmbătă, istoria trupelor românești care s-au desființat și vă mai promitem ceva: că vă vom oferi detalii despre componenții celor mai cunoscute formații și despre ce mai fac ei, în prezent. Au ales sau nu o carieră solo sau s-au axat pe altceva, doar pe CANCAN.RO veți putea afla!
În această zi vorbim despre una dintre cele mai îndrăgite trupe ale anilor 2000, Ca$$a Loco.
În anul 1999, Bogdan Mureșan, Cosmin Tudoran și Leonard Muha semnau primul contract sub numele de Ca$$a Loco. Tineri, dornici de afirmare și plini de talent, cei trei băieți lansează în anul 2000, luna iulie, piesa “Făt Frumos”. Versurile reușeau să capteze atât tinerii, cât și persoanele mai în vârstă și transformau piesa într-un adevărat hit. Iar de atunci succesul a mers mână în mână și cu proiectele din televiziune.
În anul 2001, băieții de la Ca$$a Loco lansează clipul piesei “Vând Fân”, care a fost nominalizat în cadrul premiilor revistei TV Mania la secțiunea “Cel mai bun clip” al anului 2001. Tot în 2001, cei trei membri debutează ca prezentatori, într-o emisiune de vară la Pro TV, denumită „Vara ispitelor”.
Dar băieții nu se opresc la muzică și televiziune! În 2005, Leonard Muha scrie un roman de dragoste. Acesta se numește “Un Rol Pentru Andra”, iar pe final de an, apare și noul album, „Oacadi”.
Însă, succesul din industria muzicală nu i-a convinsă să rămână în acest domeniu, iar în 2013 băieții au decis să meargă pe drumuri separate.
Pentru Bogdan Mureșan și Leonard Muha showbiz-ul nu a mai prezentat interes și au decis să-și trăiască viața departe de lumina reflectoarelor. Bogdan s-a reîntors la Bistrița, dar nu a renunțat la marea lui pasiune, muzica. Are un studio de înregistrări și a compus melodii pentru artiști precum Skizzo Skillz și Keo.
În ceea ce-l privește pe Leonard, acesta s-a mutat în Malaga, Spania, dar este manager pentru câteva formații de muzică de petrecere, chiar și heavy metal, dintre Emanuel Mirea, Kempes ori David & Six Martini.
Singurul care a rămas în lumina reflectoarelor este “Făt-Frumos”, așa cum se descria într-o melodie Cassa Loco, Cosmin Tudoran. În plus, acesta dezvoltă proiecte personale de webmedia, este editorialist și somelier specializat, cunoscut drept “Profu de vin”, absolvent de cursuri enologice de specialitate, MC.
„Sunt degustător autorizat, jurat în concursuri naționale și internaționale de vinuri, ambasador, producător al unui serial intitulat #profudevin și student în an final la Horticultură. Ținta mea este să devin oenolog (specialist în studiul și metodele de preparare, condiţionare şi păstrare a vinurilor şi a produselor derivate din struguri, must sau vin în scopul realizării unor produse finite conform cerinţelor pieţei – n.r.)”, a declarat Cosmin Tudoran pentru Click.ro
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
Sursă foto: arhivă & social media