Pastilele de iod care trebuie administrate după un eventual atac nuclear nu vor ajunge deocamdată la români. Distribuirea pilulelor a fost amânată. Iată ce declaraţii au făcut autorităţile.
Campania de distribuire a pastilelor de iodură de potasiu, care trebuia să înceapă de mâine dimineaţă, a fost amânată cu cel puţin o săptămână. Principalul motiv este că medicii de familie nu vor să distribuie pilulele. Cei mai mulţi au explicat faptul că refuzul ţine de proasta comunicare din partea autorităților, cât și de logistică.
CITEŞTE ŞI: CUM „JOACĂ” ROMÂNIA ÎN RĂZBOIUL DIN UCRAINA? ESTE SAU NU ÎN PERICOL DUPĂ INVAZIA UCRAINEI?
Mai mult, aceştia susțin că nu au spații de depozitare adecvate pentru pastilele de iod și, mai mult decât atât, activitatea din cabinete ar fi blocată pentru mai mult de 2-3 săptămâni.
În această săptămână, 20 din cele 30 de milioane de comprimate de iodură de potasiu produse de Antibiotice Iași au ajuns la DSP-urile din țară.
Într-un comunicat de presă, oficialii au explicat faptul că în următoarea săptămână Guvernul României și Ministerul Sănătății vor demara o campanie de informare a populației referitoare la modul de administrare și de păstrare a comprimatelor de iodură de potasiu către populaţia eligibilă.
„La începutul săptămânii viitoare, Guvernul României și Ministerul Sănătății vor demara campania de informare a populației referitoare la modul de administrare și de păstrare a comprimatelor de iodură de potasiu. Menționăm că, în momentul de față, nu există niciun pericol care să facă necesară administrarea acestor pastile. Campania de informare publica, distribuția și dezvoltarea deprinderilor preventive în rândul populației sunt în responsabilitatea Mnisterului Sănătății. În perioada imediat următoare, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate vor stabili procedura legală pentru distribuirea pastilelor de iodură de potasiu pentru populația cu vârsta între 0 și 40 de ani. Distribuirea comprimatelor va începe în a doua jumătate a lunii aprilie a.c”, potrivit comunicatului de presă.