Valeriu Iftime, finanțatorul FC Botoșani i-a trasat obiectiv clar lui Marius Croitoru, după ce moldovenii au ratat calificarea în play-off.
Cu toate echipa a început cu dreptul, cu două victorii din tot atâtea posibile cu Gaz Metan (5-0) și UTA (1-0) și ocupă primul loc în play-out, Iftime este convins că misiunea elevilor lui Croitoru, de a câștiga play-out-ul, nu va fi deloc una facilă.
„Nu va fi ușor, însă acesta este obiectivul. Câștigarea play-out-ului și calificarea în Conference League. E foarte important că am început cu dreptul, că am învins Gaz Metan și UTA și că echipa nu a acuzat șocul ratării play-off-ului, pentru că efectiv a fost un șoc pentru toată lumea. Acum le-am spus antrenorilor și jucătorilor să mă califice în Conference League, unde e mai ușor de ajuns din play-out decât din play-off, și vor fi și ei mulțumiți. E clar că ratarea play-off-ului e un mare insucces. Oamenii vor mai mult. Pe de altă parte, fotbalul, dacă îl iubești și dacă ții la această echipă, acum când e mai greu trebuie să fii mai aproape de ea. E un pic de durere, de dezamăgire și e foarte important ca oamenii să fie acum lângă echipă, cum se întâmplă în fotbalul european, unde marii spectatori sunt cei care sunt alături de echipă la greu. Răsplata poate veni înzecit prin calificarea în Europa”, a declarat Valeriu Iftime.
În play-out, lider după primele două runde a rămas FC Botoșani cu 29 de puncte, podiumul fiind completat de Rapid (26 pct.) și Sepsi OSK (24 pct.). La polul opus, pe locuri de baraj se află CS Mioveni (18 pct.) și Dinamo (10 pct.), la locurile care duc direct la matineu fiind abonate Academica (7 pct.) și Gaz Metan (-1 pct.).
După cum bine știți, în această perioadă întrecerea internă este întreruptă pentru a face loc acțiunilor loturilor naționale, competiția urmând a se relua pe 1 aprilie.