Persoanele care vor incita la ură, discriminare sau violență vor fi penalizate dur. Acestea riscă până la trei ani de închisoare, potrivit unui proiect de lege adoptat în Parlament.
Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege prin care persoanele care vor incita la ură, discriminare sau violență vor fi aspru pedepsite Potrivit actului normativ, pedepsele pentru astfel de manifestări pot merge și până la 3 ani de închisoare. Camera Deputaților este for decizional.
Acum, proiectul de lege explică foarte clar care sunt criteriile de discriminare în cazul persoanelor care ar putea deveni victime ale unor acte de rasism sau xenofobie.
”Incitarea publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorităţii unei persoane în raport cu celelalte se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă“, se arată în proiectul de lege.
Președintele Klaus Iohannis a atacat actul normativ inițial la Curtea Constituțională. Așa că acesta a fost trimis la reexaminare. Mai exact, vechiul proiect de lege nu includea și care sunt criteriile de discriminare. Legea a fost completată acum pentru a fi în acord cu dispozițiile constituționale.
”Curtea constată că lipsa unor circumstanțieri cu privire la elementul material şi urmarea imediată a infracţiunii de incitare la violenţă, ură sau discriminare face dificilă şi, uneori, imposibilă delimitarea răspunderii penale de celelalte forme de răspundere juridică, cu consecinţa deschiderii procedurilor de cercetare penală, trimitere în judecată şi condamnare a persoanelor care incită publicul, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane, indiferent de motivul discriminării sau de intensitatea vătămării.
Dispoziţiile penale supuse controlului sunt formulate într-un sens larg, ce determină un grad sporit de impredictibilitate, aspect problematic din perspectiva art.7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi din perspectiva altor cerinţe fundamentale ale principiului statului de drept, această redactare constituind premisa unor interpretări şi aplicări arbitrare/aleatorii”, se precizează în motivarea Curții Constituționale.
VEZI ȘI: UN ROMÂN DIN SPANIA A ABUZAT COPIII CUNOȘTINȚELOR SALE. RISCĂ 286 ANI DE ÎNCHISOARE