Conflictele din echipa Faimoşilor par că nu se mai termină. Deşi au avut o perioadă bună şi au câştigat câteva probe, discuţiile din tabăra acestora se intensifică. De această dată, Emil Rengle şi CRBL au fost protagoniştii unor momente tensionate.
Echipa Faimoşilor a reuşit să câştige câteva jocuri săptămâna trecută, astfel concurenţii s-au bucurat de hrană, iar starea lor atât fizică, cât şi psihică părea mult mai bună.
Cu toate acestea, în cadrul testimonialelor Emil Rengle a mărturisit că unii dintre colegii săi au început să se transforme în ultima vreme, referindu-se în mod direct la CRBL.
„Poate sunt unele persoane care se transformă în ultima perioadă şi aici mă refer la CRBL. Sfaturile lui în primă fază nu sunt bune pentru că el nu aduce puncte”, a spus Emil Rengle.
De asemenea, artistul a declarat că nu va fi deloc bine în cazul în care echipa sa va fi nevoită să facă din nou eliminări.
„Dacă pierdem imunitatea o să fie o dramă”, a transmis CRBL la testimoniale.
Mai mult decât atât, în timpul jocului o discuţie aprinsă va exista între CRBL şi cunoscutul dansator. Tensiunea de pe traseu îşi spune cuvântul, mai ales că urmează un nou joc de imunitate.
„Ia vorbeşte mă tu şi fă tu punct”, i-a transmis CRBL colegului său în timpul meciului.
Ce nu se vede dincolo de micul ecran, sunt condițiile extrem de dure în care concurenții sunt nevoiți să trăiască și să să descurce în toată perioada competiției. Iar atunci când vine vorba despre igiena personală, concurenții sunt nevoiți să se descurce fără săpun, șampon sau gel de duș, aceștia spălându-se în Ocean. Iar pentru fete, situația este cu atât mai dificilă, atunci când vine vorba despre epilat.
Grațiela Duban, fosta concurentă din cadrul show-ului, a mărturisit cum reușesc femeile să scape de părul nedorit în condițiile date. Se pare că producătorii le pun la dispoziție un aparat de ras, dar majoritatea apelează la epilarea definitivă înainte de a ajunge în Republica Dominicană.
”Am înțeles că, la un moment dat, ni se va da un aparat de ras, și da, putem să ne epilăm cu el. Dar atât! În rest nimic, ne vom spăla fără săpun, șampon sau gel, doar cu apa din ocean. Adevărate amazoane”, spunea Grațiela Duban.
Sursă foto: Instagram