O bătrână din Vrancea se întreține doar cu 140 de lei pe lună. Care este povestea cutremurătoare a Mariei Nicoară?
Maria Nicoară, o bătrână de 84 de ani locuiește în satul Jitia de Jos, din județul Vrancea. Din păcate, femeie nu are pensie și primește doar un ajutor social în valoare de 140 de lei.
Pe lângă faptul că nu are cu ce să se întrețină, femeia are și probleme de sănătate. Bătrâna nu aude și nu vede bine, iar cu un picior abia mai merge. Cu toate că are dureri mari, prefera să stea și să le îndure, decât să meargă la doctor și să dea banii pe pastile.
”Azi am mâncat o pară cu pâine…Casa mea, cum vedeți, e slăbită şi ea rău de tot. Prin peretele ăla cu patul sunt găuri şi nu ştiu ce să mă mai fac cu şobolanii care-mi intră în casă. Sunt mari cât pisicile, tare mă mai sperie noaptea… Nu ştiu la ce vin, că oricum n-am nimica de mâncare. Acum e sacul ăsta cu mălai pe care l-am primit, dar în general n-am nimic…”, a delcarat femeia.
Femeia mai are în curte un cocoș și două găinușe, de la care mai mănâncă câte un ou din când în când. Are și câteva lemne pe care le folosește câte puțin, să-i ajungă cât mai mult și un sac de mălai adăpostit sub pat și pe care l-a primit de pomană.
Bătrâna este văduvă. Soțul ei a murit în urmă cu 30 de ani și acum ea trebuie să se descurce singură. Una dintre fiicele sale a murit deoarece suferea de icter, la vârsta de doar 30 de ani.
”Noi am fost nişte oameni harnici, să ştiţi. Dar bătrâneţea transformă totul, cum vedeţi. Bărbatu-i mort de 30 de ani şi eu singură nu dovedesc… Am crescut patru copii, unu e aici în sat, lângă mine, da are şi el pe-ale lui… Mai am un băiat la Brăila, o fată la Valea Solcii măritată… Şi-am mai avut o fată… Da a murit maică, de gălbinare, la 30 de ani…”, a mai povestit bătrânica cu ochii înlăcrimați, pentru Monitorul Vrancea.
Jurnaliștii de la Monitorul de Vrancea au reușit să inițieze o campanie de ajutorare pentru Maria Nicoară. Oamenii cu suflet mare au donat cât mai multe lucruri de care avea nevoie, pentru a-i ușura viața acestei femei.