Plecată cu șansa a doua în „Gruia”, FC Botoșani a reușit să producă surpiza. După ce în tur au administrat campioanei una din cele două înfrângeri ale sezonului în Liga 1 (1-0), echipa pregătită de Marius Croitoru a reușit să plece neînvinsă de pe terenul liderului, scor 1-1 (1-0), duelul disputându-se în epilogul rundei a 23-a a acestui regular.
Rezultatul este unul surprinzător având în vedere că până la acest duel CFR Cluj înregistra victorii pe linie în „Gruia”, având 11 victorii din tot atâtea posibile, dar și pentru că în zilele premergătoare confruntării, moldovenii și-au pierdut doi titulari care au dus greul în acest sezon. Este vorba de Bogdan Racovițan și Hervin Ongenda, transferați în Polonia la Rakow, respectiv în Cirpu la Apollon Limassol.
Echipa lui Dan Petrescu a intrat la cabine cu avantaj pe tabela de marcaj grație reușitei semnate de Cirpian Deac de la punctual cu var în urma unui penaty acordat după un henț făcut în suprafața de pedeapsă de Alin Șeroni.
FC Botoşani a egalat pe finalul partidei, prin fundaşul camerunez Dawa (min. 81).
Cu remiza din „Gruia” contra CFR Cluj, scor 1-1, FC Botoșani a ajuns la 11 egaluri în acest campionat, egalând la acest capitol Sepsi OSK. Botoșănenii au ajuns la o serie de șapte meciuri consecutive fără eșec în Liga 1, seria cuprinzând două victorii și cinci remize. Ultima înfrângere a FC Botoșani în campionat datează din 21 noiembrie 2011 de pe „Național Arena” cu FCSB, scor 2-1, acesta fiind de altfel și singurul eșec bifat de gruparea moldavă în deplasare în acest campionat.
În urma acestui rezultat, CFR Cluj a rămas pe primul loc cu 59 de puncte, în timp ce FC Botoșani ocupă locul 4 cu 38 de puncte. Runda viitoare, CFR Cluj va juca în Bănie cu Universitatea Craiova în timp ce FC Botoșani va primi pe teren propriu vizita celor de la Dinamo.