Flavius Stoican, antrenorul principal al formației Dinamo București, a declarat după eșecul la scor de neprezentare de echipa sa în „Derby de România” cu FCSB, scor 3-0, că nu le poate reproșa nimic elevilor săi.
Tehnicianul a spus că este optimist în ce privește viitorul „alb-roșilor”, arătându-se convins că va putea evita retrogradarea.
„Nici nu ştiu dacă am ce să le reproşez jucătorilor, vreau doar să corectăm greşelile pentru că într-adevăr am făcut greşeli. Important e să fim atenţi la ce avem de făcut noi, pentru că dacă vom reuşi o victorie atunci o să avem mai multă încredere. E foarte important să ne deblocăm şi să câştigăm un meci. Eu cred că putem să fim o echipă bună, o echipă care să pună probleme pentru că acum suntem la început de drum. Din punct de vedere al clasamentului situaţia este delicată pentru că avem un număr foarte mic de puncte. Indiferent cât de mult mi-aş dori eu să fim optimişti este greu. Dar pot spune cu siguranţă că putem fi o echipă bună şi simt că lucrurile sunt pe drumul cel bun, chiar dacă rezultatele nu ne ajută la momentul acesta. O să vedeţi că începând chiar de etapa viitoare, cu FC Botoşani, o să arătăm destul de bine”, a declarat Flavius Stoican, antrenorul principal al formației Dinamo București.
În urma acestui succes, FCSB și-a consolidat locul 2 cu 51 de puncte, în timp ce Dinamo a rămas pe locul 15 cu 12 puncte. Runda viitoare, FCSB va primi pe teren propriu vizita formației „U” Craiova 1948 în timp ce Dinamo se va deplasa în Moldova pentru duelul cu FC Botoșani.